Barbatul

Am dat un telefon la mine acasă,

Am spus "Alo!" și-apoi am așteptat

Și mi-a răspuns o voce-aproape groasă,

O voce sugrumată, de bărbat.

Și am închis și-am mai format o dată

Și-aceeași voce mi-a răspuns, abrupt,

Și-n mine ca-ntr-o mină inundată

Ceva s-a luminat și-apoi s-a rupt.

Era băiatul meu, o, Doamne sfinte,

Și eu care uitasem că-s bătrân,

Că am ajuns și eu un biet părinte

Și-o amintire, doar, am să rămân.

„Alo, băiatul tatii, masa-i gata?"

Și el mi-a zis să vin cât mai curând

Și l-am simțit în trupul meu pe tata

Cu o cazma de purpură săpând.

Așa ne îngropăm la noi în oase

Pe-naintașii ce se sting mereu

Și încă sun la telefon acasă:

„Tu, spune-mi ce mai faci, băiatul meu?"

Barbatul, de Adrian Paunescu