Sanctuarul dintre oameni

Motto:

„Prietenia este un nume sfânt, este un lucru sfânt; ea nu se poate lega decât între oameni de treabă [...]. Când cei răi se adună, este un complot, nu o tovărășie; ei nu se iubesc, ci se tem unii de alții; nu sunt prieteni, ci complici.”

Étienne de La Boétie, Discurs despre servitudinea voluntară

Despre prietenie ca alegere morală

Măcar o noapte...

Între minte și inimă

„E atât de greu și de dureros să stai între minte și inimă și să te lupți s-o împaci pe cea din urmă cu dreptățile celei dintâi.”

Gala Galaction

Când liniștea devine prea grea

Despre singurătate, vulnerabilitate și punțile invizibile dintre noi

   Există o stare aparte pe care mulți dintre noi o cunosc, dar despre care vorbim destul de rar. Este acea liniște profundă care se așterne peste casă atunci când ziua se încheie, când activitățile se opresc, iar zgomotul lumii exterioare se stinge treptat. Ziua are rostul ei: ne ține ocupați, ne poartă prin gânduri, proiecte, treburi gospodărești sau mici conversații. Însă noaptea, mai ales o noapte lungă și geroasă de iarnă, are un mod aparte de a mări spațiile din jur și de a aduce la suprafață întrebări pe care le ocolim când e lumină afară.

M-am agățat de iluzii

Mergi înainte!

Simfonia viitorului

Sau... Când AI devine muzician

   Am crescut într-o eră în care muzica se asculta la radio, prin intermediul acelor tuburi electronice misterioase, care se încălzeau și emiteau o lumină portocalie, dându-ne impresia că adăposteau o mică orchestră. Casetofoanele au apărut mai târziu, aducând cu ele magia înregistrărilor portabile. Iar ideea ca un computer să poată compune o simfonie sau să interpreteze o piesă jazz părea o utopie.

Astăzi, suntem martorii unei transformări uluitoare. Inteligența artificială a intrat în scenă, nu doar ca un asistent tehnic, ci ca un creator de muzică. Și, surprinzător pentru mine, un om care a văzut evoluția muzicii de-a lungul deceniilor, această inovație nu mă sperie, ci mă fascinează.