Când liniștea devine prea grea

Despre singurătate, vulnerabilitate și punțile invizibile dintre noi

   Există o stare aparte pe care mulți dintre noi o cunosc, dar despre care vorbim destul de rar. Este acea liniște profundă care se așterne peste casă atunci când ziua se încheie, când activitățile se opresc, iar zgomotul lumii exterioare se stinge treptat. Ziua are rostul ei: ne ține ocupați, ne poartă prin gânduri, proiecte, treburi gospodărești sau mici conversații. Însă noaptea, mai ales o noapte lungă și geroasă de iarnă, are un mod aparte de a mări spațiile din jur și de a aduce la suprafață întrebări pe care le ocolim când e lumină afară.

M-am agățat de iluzii

Mergi înainte!

Simfonia viitorului

Sau... Când AI devine muzician

   Am crescut într-o eră în care muzica se asculta la radio, prin intermediul acelor tuburi electronice misterioase, care se încălzeau și emiteau o lumină portocalie, dându-ne impresia că adăposteau o mică orchestră. Casetofoanele au apărut mai târziu, aducând cu ele magia înregistrărilor portabile. Iar ideea ca un computer să poată compune o simfonie sau să interpreteze o piesă jazz părea o utopie.

Astăzi, suntem martorii unei transformări uluitoare. Inteligența artificială a intrat în scenă, nu doar ca un asistent tehnic, ci ca un creator de muzică. Și, surprinzător pentru mine, un om care a văzut evoluția muzicii de-a lungul deceniilor, această inovație nu mă sperie, ci mă fascinează.

Mi-au spus

Mi-au spus ai mei, când m-au lăsat din mâini

Că viața… nu-i ca spotul din reclame!…

Pe unde calc, să mă feresc de câini

Și-n tot ce fac, să mă păzesc de oameni. 

Mi-au spus ai mei că pe pământ de mult

Nu mai e loc de cei cu suflet mare,

Că glasul meu adesea va fi mut

Și-atunci… să-mi bată inima, mai tare!

Mi-au spus ai mei, că-n viață nimenea

Nu va scăpa nevătămat de soartă

C-o mână-ți dă, cu ambele îți ia

Doar nu la fel, și nu la toți odată! 

Mi-au spus ai mei să fiu la locul meu!…

Dar locul meu stă multora în cale

Că multe oi, îmbracă piei de leu

Iar oamenii, sunt tot un fel de fiare.

Mi-au spus ai mei, că-n timp mă vor trăda

Și cei cu care-am plâns la o icoană

“Prietene”, când nu mai ai ce da!…

Alături îți rămâne, numai mama.

Fii printre ciori, hulub împăcător

Ai platină la tâmple, de bogată!…

Mi-au spus ai mei, că apa de izvor

Își face drum, și-n muntele de piatră. 

Poezie de Cătălina Lungu

Încă o zi...

O zi bună