vineri, 20 noiembrie 2026

Despre bătrânețe

... cu blândețe și puțină înțelepciune

    Am auzit de curând o discuție pe trotuar între două femei trecute de prima tinerețe: „Bărbații? Îmbătrânesc cu o blândețe aparte. Ei sunt buni, babele sunt mai rele.”
Am zâmbit. Aceste cuvinte au ceva din umorul acela fără pretenții, din observația făcută la o cafea, între două amintiri. Dar, dincolo de glumă, m-am oprit puțin asupra lor. Oare chiar îmbătrânesc bărbații mai frumos? Oare femeile devin mai aspre, iar bărbații mai blânzi? Sau poate că, odată cu trecerea anilor, fiecare dintre noi îmbătrânește atât de diferit, încât nu ne mai putem judeca după chip, riduri sau fire albe?

Eu cred că bătrânețea nu ne schimbă atât de mult cât ne dezvăluie.

joi, 19 noiembrie 2026

Fericirea


Fericirea e o pasăre.
Dar nu o pasăre ca oricare alta
Ci o pasăre plăsmuita din pulbere de aur.
Pasărea aceasta
Vine de undeva, de departe,
Vine și ți se așază pe umăr,
Pe umărul stâng.
Deasupra inimii
Ți se așază pasărea fericirii.


Îmbrățisarea

Locul în care două singurătăți se întâlnesc

    Uneori, doi oameni se întâlnesc nu pentru a se cuprinde, ci pentru a se salva unul pe celălalt de singurătate.    M-am gândit adesea cât de puține lucruri îi trebuie unui om pentru a se simți mai puțin singur. Uneori, o vorbă bună, o privire care nu judecă, o mână întinsă la timp. Alteori, nimic din toate acestea nu mai este de ajuns. Atunci avem nevoie de o îmbrățișare. Nu de una formală, grăbită, oferită din politețe, ci de acea îmbrățișare în care două suflete par să lase jos, pentru câteva clipe, toate poverile pe care le-au purtat până atunci.

miercuri, 18 noiembrie 2026

Dacă am fi, cum ar fi?

... acea întrebare pe care încercăm s-o ținem departe, 
dar care se întoarce mereu, ca un musafir nepoftit.

    Sunt oameni care intră în viața noastră fără să bată la ușă și, fără să-și dea seama, ajung să locuiască undeva în noi. Nu le-am oferit chei, nu le-am rezervat o cameră, nu le-am promis nimic. Și totuși, într-o bună zi, descoperim că sunt acolo. În gândurile noastre, în tăcerile dintre două cuvinte, în așteptarea unui telefon și, mai ales, în răspunsurile pe care le știm înainte de a pune întrebările.

Ne place să credem că nu împărțim nicio durere. Și totuși, când te sun, știi deja ce vreau să-ți spun. Îmi ghicești gândurile, îmi recunoști ezitările, îmi citești printre cuvinte. Ești un locatar permanent în mintea mea. Uneori mă întreb dacă nu cumva apropierea adevărată începe tocmai acolo unde nu mai avem nevoie să ne explicăm.

Nu mă opri!

sâmbătă, 14 noiembrie 2026

Determinarea...

... sau arta de a nu renunța la tine

    În viață sunt momente când bariere par să se închidă în fața noastră. Când oboseala ne fură entuziasmul, îndoiala ne slăbește pașii, iar visurile, odinioară atât de aproape, par să se îndepărteze cu fiecare zi. Atunci descoperim cât de mult contează determinarea. Nu cea zgomotoasă, afișată ostentativ, ci aceea tăcută, care se naște undeva, în adâncul sufletului, și ne șoptește: „Nu mă opresc aici!”

Determinarea nu înseamnă să nu obosești niciodată, să nu te îndoiești sau să nu cazi.

joi, 12 noiembrie 2026

Povara neiertării

 Când sufletul obosește să mai poarte trecutul

    
Există răni care nu se văd, dar dor uneori mai mult decât cele pe care timpul le vindecă la suprafață. Sunt răni lăsate de cuvinte, de gesturi, de trădări, de nedreptăți sau de oameni în care am avut încredere și de la care nu ne-am fi așteptat să ne facă rău. Unele ne-au surprins, altele ne-au schimbat, iar câteva ne-au obligat să privim altfel lumea și oamenii. Și, odată cu ele, am învățat să ne apărăm, să fim mai precauți și, uneori, să ne închidem o parte din suflet. Dar poate că cea mai grea consecință a unei nedreptăți nu este ceea ce ni s-a întâmplat atunci, ci ceea ce continuăm să purtăm în noi mult timp după ce întâmplarea a trecut.

miercuri, 11 noiembrie 2026

Vremea în care învățăm să prețuim



„A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.”

Versuri din „Emoție de toamnă”, scrisă de poetul Nichita Stănescu.


    Duminică. O după-amiază târzie de noiembrie, din acelea în care ziua pare obosită înainte de a se fi terminat. Noaptea trecută a fost cea mai rece de până acum. Înghețul coborâse peste oraș fără zgomot, ca un musafir nepoftit și lăsase pe la colțuri o avanpremieră albicioasă a iernii care bate la ușă.

Am ieșit din casă fără un motiv anume.