Scrisoare mamei

SCRISOARE MAMEI

                                                                        de Serghei ESENIN 

Tu tot mai trăiești, bătrană mamă? 

Ție cu supunere mă-nchin! 

Mica-ți casă, seara de aramă, 

Lumineze-o pașnic și senin. 

Mi se scrie că ești tulburată, 

Ca ți-i dor de mine ne-ncetat, 

Că ades bați drumul, suparată, 

În paltonul vechi și demodat. 

În albastre seri ți se năzare - 

Gând pustiu, ce lacrimei da val - 

Că la crâșma, într-o-ncăierare, 

Mi s-a-nfipt în inimă-un pumnal. 

Mamă, nu-i nimic! Delirul fură 

Gândul tău, ducându-l spre prăpăd; 

Nu-s bețiv chiar în așa măsură, 

Ca pierind, să nu te mai revăd. 

Ca-n trecut mi-i inima duioasă, 

Am un vis, un vis pe care-l storc: 

Să mă smulg din dorul ce m-apasă 

Și la noi acasă să mă-ntorc. 

Eu voi reveni pe când rasfață, 

Pomii-n floare, satul meu tăcut. 

Dar să nu mă scoli de dimineață, 

Cum opt ani în urmă ai făcut. 

Nu trezi deșertăciunea crudă, 

Nici regretul că mă risipesc. 

Prea devreme, pierdere si trudă, 

Mi-a fost dat trăind să pătimesc. 

Să mă rog tu nu-mi mai da povețe! 

Nu-i nevoie! Duse-s câte-au fost. 

Numai tu-mi ești reazem la tristețe, 

Numai tu dai vieții mele rost. 

Fieți deci neliniștea uitată, 

Nu-mi mai duce dorul ne-ncetat, 

Nu mai bate drumul, supărată, 

În paltonul vechi și demodat. 

Traducere de George LESNEA