Stare si viciu

Îmi recunosc o stare şi un viciu,
Ţin cu poeţii, iad de iezi în rai,
Am fost cu Eminescu la ospiciu
Şi-am fost cu Petöfi călcat de cai.

Am fost cu Paul Verlaine în berărie
Şi cu Esenin vâna mi-am tăiat,
Am fost cu Voiculescu-n puşcărie,
Cu lordul Byron m-am simţit soldat.

Am fost cu Maiakovski pe tribună
Şi-am fost bandit ca şi François Villon,
Ca Whitman am crezut în iarba bună
Şi ca Bacovia de monoton.

Am fost cu Goethe când vedea pe Faust,
Cu Heine când vedea pe Lorelei,
Cu Fondané ucis în holocaust
Şi m-am aflat cu Labiş sub tramvai.

Cu Lorca mi-am dat drumul în coridă,
Am coborât cu Dante în infern,
Cu Platon am văzut o Atlantidă,
Doar Shakespeare mi-a scăpat, a fost etern.

Am fost cu toţi şi m-am băgat în toate
Am fost oftalmologul lui Homer,
Mi s-a părut că orişice se poate,
Dar Shakespeare a rămas mereu stingher.

Purtam pe Pont, ca şi Ovidiu toga,
Către Tagore-am spus cuvântul „pro“,
Am fost la Alba Iulia cu Goga
Şi-am dispărut în sensul lui Rimbaud.

Acelaşi corb care-a vorbit cu mine
Lui Poe îi declarase „nevermore“
Pe Go-Mo-Jo aprofundându-l bine,
Cu Pasternak se cuvenea să mor.

Cu unul singur n-am prea fost, afară
De Shakespeare despre care-am mai vorbit,
Cu cel pe care îl aştept să moară
Spre-a-i şti intimitatea în sfârşit.

E un poet, parcă menit să-mi scape,
De câte ori alături mi-e mereu
Şi, vai, mi-a fost atâta de aproape
Şi, vai, acel poet am fost chiar eu.