Anii mei

"o prea mare iubire ucide" - o poveste adevarata

 

„Mistrețul cu colți de argint” este considerată a fi una dintre cele mai frumoase poezii din literatura română. Autorul, Ștefan Augustin Doinaș (numele real Stefan Popa), a murit pe masa de operaţie, la Spitalul Fundeni din Bucureşti, în urma unui infarct. Se intampla pe 25 mai 2002. Sotia, Irinel Liciu (fosta prim-balerina la Opera Romana in anii 60) a refuzat să îi supravieţuiască. S-a dus acasă, în apartamentul pe care îl împărţiseră vreme de 42 de ani, şi a înghiţit un pumn de somnifere. Avea 74 de ani şi a considerat că viaţa nu mai are rost fără cel pe care l-a iubit. Înainte de gestul fatal şi-a scris ultimele cuvinte de dragoste pe o foaie albă de hârtie: "Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaş, dulcele meu, o prea mare iubire ucide".

Surse: 1, 2

Stare si viciu

Îmi recunosc o stare şi un viciu,
Ţin cu poeţii, iad de iezi în rai,
Am fost cu Eminescu la ospiciu
Şi-am fost cu Petöfi călcat de cai.

Am fost cu Paul Verlaine în berărie
Şi cu Esenin vâna mi-am tăiat,
Am fost cu Voiculescu-n puşcărie,
Cu lordul Byron m-am simţit soldat.

Am fost cu Maiakovski pe tribună
Şi-am fost bandit ca şi François Villon,
Ca Whitman am crezut în iarba bună
Şi ca Bacovia de monoton.

Am fost cu Goethe când vedea pe Faust,
Cu Heine când vedea pe Lorelei,
Cu Fondané ucis în holocaust
Şi m-am aflat cu Labiş sub tramvai.

Cu Lorca mi-am dat drumul în coridă,
Am coborât cu Dante în infern,
Cu Platon am văzut o Atlantidă,
Doar Shakespeare mi-a scăpat, a fost etern.

Am fost cu toţi şi m-am băgat în toate
Am fost oftalmologul lui Homer,
Mi s-a părut că orişice se poate,
Dar Shakespeare a rămas mereu stingher.

Purtam pe Pont, ca şi Ovidiu toga,
Către Tagore-am spus cuvântul „pro“,
Am fost la Alba Iulia cu Goga
Şi-am dispărut în sensul lui Rimbaud.

Acelaşi corb care-a vorbit cu mine
Lui Poe îi declarase „nevermore“
Pe Go-Mo-Jo aprofundându-l bine,
Cu Pasternak se cuvenea să mor.

Cu unul singur n-am prea fost, afară
De Shakespeare despre care-am mai vorbit,
Cu cel pe care îl aştept să moară
Spre-a-i şti intimitatea în sfârşit.

E un poet, parcă menit să-mi scape,
De câte ori alături mi-e mereu
Şi, vai, mi-a fost atâta de aproape
Şi, vai, acel poet am fost chiar eu.

 

Fragmente din istoria culturii romane

Luceafarul

Marea umilinţă

Corneliu Vadim Tudor,

plecat sa-si intalneasca prietenii "unde e lumina..."

Marea umilinţă 
de Corneliu Vadim Tudor

Ferice, dar, de voi, prieteni morţi
Că nu vedeţi cum ni se sparge ţara
Cum lupii trag cămaşa ei la sorţi
Şi-n iarnă ni se schimbă primăvara.

Eu pe-ntuneric scriu acest poem
Nişte nemernici iar ne-au stins lumina
Pe cine să înjur sau să blestem
Cînd noi, românii, purtăm toată vina?

Şi gazele, ca mîine, s-or opri
Pe urmă vom bea apă ruginie
Trăim calvarul ăsta zi de zi
Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

Nici n-ai unde să suni, toţi se ascund
Eşti prizonierul neamurilor proaste
La Primărie? Eşti prea rupt în fund!
La Minister? Te bate la trei coaste!

Nici o instanţă nu te bagă-n seamă
Nici nu exişti, tu, cetăţean de rînd
Ţesutul societăţii se destramă
Iar statul e doar un vampir flămînd.

Tu nu mai ştii ce-i aia "trai decent"
În beznă stai, te speli cu apă rece
Mai cald e-afară ca-n apartament
Exterminaţi sîntem, din zece-n zece.

Îmi beau cafeaua trist şi gînditor
Nu mai fumez, dar viciul tot mă muşcă
Regret profund că sînt doar scriitor
Aş da stiloul astăzi pe o puşcă.

Aprind o lumînare şi mă văd
În casa scundă, a copilăriei
Cînd vijelia-n pomi făcea prăpăd
Dar îngeri zdraveni ţineau piept urgiei.

Însă atunci era după război
Rănită era ţara, şi datoare -
Acum, ea este pradă la strigoi
Şi sclava unei Mafii-ngrozitoare.

Am dat lumina, gazele şi apa
Pe mîna unor mercenari străini
Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa
Scot bani din piatră seacă şi din spini.

Nu ne putem gospodări în viaţă?
Ajuns-am un popor de retardaţi?
Atunci e clar: scuipaţi-ne în faţă!
Ne place să fim viermi? Să fim călcaţi!

Umilitoare e această stare
Să nu mai ai nimic în ţara ta
Să vezi cum ultima redută moare
Şi să te rogi de moarte să te ia.

Eu vă invidiez, amici plecaţi
În altă lume, unde e lumină
Acolo sînteţi, toţi, surori şi fraţi
Şi beţi nectar, nu apă cu rugină.

V-a luat la vreme Dumnezeu la cer
Eu văd în asta, poate, o răsplată
El v-a ferit de acest timp mizer
Cînd ţara noastră e crucificată.

Cînd lumea plînge-n pumni şi n-are bani
Nici de mîncare, sau medicamente
În timp ce politrucii talibani
Fac şi desfac Guverne, Parlamente.

E un dezastru grav şi general
Mai jos de-atîta chiar că nu se poate
Mai bine-n groapă decît la canal
Şi cred că doar războiul mondial
Ne poate vindeca de laşitate!

Regretaţilor mei amici Eugen Barbu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Fănuş Neagu, Gh. Eminescu, Ion Voicu, Aristide Buhoiu, Mircea Muşat, Mihai Ungheanu, Raoul Şorban, Sergiu Nicolaescu, Anca Petrescu, Ştefan Iordache, Antonie Plămădeală, Constantin Galeriu

Ultima cafea

Corneliu Vadim Tudor

1. (28 noiembrie 1949 - 14 septembrie 2015)

Ultima cafea

Hai, Moarte, să bem o cafea

Ţi-o fac cu caimac, aromată

Mai leapădă-ţi coasa cea grea

Şi mantia asta ciudată.

Te rog să iei loc în fotoliu

Nu mă supără dacă fumezi

După cine eşti, Moarte, în doliu?

De ce tot suspini şi oftezi?

E foarte fierbinte cafeaua

Nu te grăbi, că te frigi

Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua

Dacă eu am să mor, ce cîştigi?

Ai venit să mă iei în persoană

Prea mare onoare îmi faci

Din toată specia asta umană

Numai pe mine mă placi?

Hai să-ţi ghicesc în cafea

E bine să ştii ce te-aşteaptă

O cumpănă grea vei avea

Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.

Eşti tot timpul în criză de bani

Aici, te asemeni cu mine

De ce să fim noi duşmani?

Eu te-nţeleg cel mai bine.

Lumea te aplaudă de departe

În zvon de corridă, olé!

Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte

Să văd: după tine ce e?

Acum eşti captivă la mine

Am vrut să-ţi arăt, draga mea

Că nu-mi este frică de tine:

Ţi-am pus şoricioaică-n cafea.

Corneliu Vadim Tudor, 7 septembie 2015

Cine moare

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei,
Urmând in fiecare zi aceleasi traiectorii
Cine nu-si schimba existenta
Cine nu risca sa construiasca ceva nou
Cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
Cine prefera negrul pe alb si punctele pe „i”,
In locul unui vârtej de emotii,
Acele emotii care fac ochii sa straluceasca,
Oftatul sa surada, si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca,
Atunci când este nefericit in lucrul sau.
Cine nu risca certul pentru incert, pentru a-si îndeplini un vis,
Cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile „responsabile”.
Moare cate putin cine nu calatoreste,
Cine nu citeste, cine nu asculta muzica,
Cine nu cauta harul din el însusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea,
Cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plângându-si de mila
si detestând ploaia care nu mai înceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect
Înainte de a-l fi început.
Cine nu întreaba de frica sa nu se faca de ras
Si cine nu raspunde chiar daca cunoaste întrebarea.
Evitam moartea cate putin,
Amintindu-ne întotdeauna ca „a fi  viu”
Cere un efort mai mare decât simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida.
Totul depinde de cum o traim.
Daca va fi sa te înfierbânti, înfierbânta-te la soare.
Daca va fi sa inseli, înseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plângi, plângi de bucurie.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa-ti doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi! 
 
De Pablo Neruda (pseudonimul lui Neftalí Ricardo Reyes Basoalto , n. 12 iulie 1904 – d. 23 septembrie, 1973 , poet si om politic chilian)

Lacrimi si flori

"Miroase a lemn , a om si vesnicie"


Punctual la intalnirea cu istoria , poetul a fost punctual si la intalnirea cu destinul .
Ma consoleaza gandul ca ai trecut in nemurire , Maestre !
De-ar fi posibil , ti-as darui timp ...
Generatia in blugi te saluta !

Niciun alt politician roman nu va mai strange laolalta atatia oameni , atata iubire , lacrimi , flori si regrete .