Prezent în liniște

"A fost o vreme în care o prietenă dragă obișnuia să întârzie la toate petrecerile mele. Ajungea când distracția era aproape de sfârșit, când invitații începeau să plece, și eu rămâneam cu un gust amar, simțind că nu eram destul de importantă pentru ea, că nu mă respecta, că prezența mea nu însemna prea mult. Nu i-am reproșat niciodată, dar în tăcerea mea am purtat această frustrare. Abia după mult timp, într-o discuție sinceră, am aflat adevărul: ea venea intenționat atunci, ca să rămână doar cu mine. Își dorea să-mi rămână aproape în liniște, să se bucure de mine fără aglomerația și gălăgia petrecerii. Și, brusc, am văzut altfel toate acele seri: ea era cea care rămânea până la capăt, care mă ajuta să spăl vasele și să pun ordine în haos, cea care mă însoțea în momentul acela delicat în care bucuria se stinge și rămâne doar oboseala și golul casei. Am înțeles atunci că nu toți oamenii își arată dragostea în mod vizibil, prin gesturi grandioase sau prin prezență zgomotoasă. Unii aleg discreția, aleg să stea în umbră, dar să fie acolo unde chiar contează: la final, când cortina se lasă și când sufletul rămâne gol, vulnerabil și singur. Și mi-am dat seama că unele dovezi de prietenie nu strălucesc la prima vedere, dar au o lumină discretă, ca o candelă care nu se stinge și care rămâne aprinsă tocmai atunci când toți ceilalți pleacă. Prietenia adevărată nu e despre a fi prezent în centrul aplauzelor, ci despre a fi prezent în liniștea de după."

Sursa, Irina Binder