Prezent în liniște

"A fost o vreme în care o prietenă dragă obișnuia să întârzie la toate petrecerile mele. Ajungea când distracția era aproape de sfârșit, când invitații începeau să plece, și eu rămâneam cu un gust amar, simțind că nu eram destul de importantă pentru ea, că nu mă respecta, că prezența mea nu însemna prea mult. Nu i-am reproșat niciodată, dar în tăcerea mea am purtat această frustrare. Abia după mult timp, într-o discuție sinceră, am aflat adevărul: ea venea intenționat atunci, ca să rămână doar cu mine. Își dorea să-mi rămână aproape în liniște, să se bucure de mine fără aglomerația și gălăgia petrecerii. Și, brusc, am văzut altfel toate acele seri: ea era cea care rămânea până la capăt, care mă ajuta să spăl vasele și să pun ordine în haos, cea care mă însoțea în momentul acela delicat în care bucuria se stinge și rămâne doar oboseala și golul casei. Am înțeles atunci că nu toți oamenii își arată dragostea în mod vizibil, prin gesturi grandioase sau prin prezență zgomotoasă. Unii aleg discreția, aleg să stea în umbră, dar să fie acolo unde chiar contează: la final, când cortina se lasă și când sufletul rămâne gol, vulnerabil și singur. Și mi-am dat seama că unele dovezi de prietenie nu strălucesc la prima vedere, dar au o lumină discretă, ca o candelă care nu se stinge și care rămâne aprinsă tocmai atunci când toți ceilalți pleacă. Prietenia adevărată nu e despre a fi prezent în centrul aplauzelor, ci despre a fi prezent în liniștea de după."

Sursa, Irina Binder

Jurnal de toamna

"Când viața se înțepenește în noi scriem, scrisul e o ploaie curată ce cade din cer... Ploaia nu are stil, se scrie simplu așa ca o respirație, dar lumea tristeții e mereu dincolo de cuvinte, de aceea e greu să scrii despre tristete, să descoperi neînțelesul când pacea ta plutește deasupra ca un corb flâmând. Cel care scrie ia cu timpul, chipul scrisului său, își crează o lume în care se simte ca peștele în apă, apoi începe să înoate împotriva curentului. Atunci umbra lui se îndepărtează tot mai mult de el, merge singură înainte, pe același drum pe care și-ar fi dorit el să meargă..."

Sursa

Umbra

The last that ever she saw him
Carried away by a moonlight shadow
He passed on worried and warning
Carried away by a moonlight shadow
Lost in a riddle that Saturday night
Far away on the other side
He was caught in the middle of a desperate fight
And she couldn't find how to push through

The trees that whisper in the evening
Carried away by a moonlight shadow
Sing a song of sorrow and grieving
Carried away by a moonlight shadow
All she saw was a silhouette of a gun
Far away on the other side
He was shot six times by a man on the run
And she couldn't find how to push through

I stay, I pray
See you in heaven far away
I stay, I pray
See you in heaven one day

Four AM in the morning
Carried away by a moonlight shadow
I watched your vision forming
Carried away by a moonlight shadow
Stars roll slowly in a silvery night
Far away on the other side
Will you come to talk to me this night
But she couldn't find how to push through

I stay, I pray
See you in heaven far away
I stay, I pray
See you in heaven one day

Far away on the other side

Caught in the middle of a hundred and five
The night was heavy and the air was alive
But she couldn't find how to push through

Far away on the other side
The night was heavy and the air was alive
But she couldn't find how to push through
She couldn't find how to push through
How to push through
How to push through
How to push through
How to push through
How to push through

Doamna

Ce frumoasă sunteți, doamnă,
Chiar și-așa, puțin mai tristă
Când pășiți ușor spre toamnă,
Vara voastră mai există.

Când pășiți pe drum pierdută
Undeva într-o visare,
Soarele parcă sărută
Umbra voastră pe cărare.

Și așa frumos vă șade
Cănd vreți să puneți la loc
O șuviță ce tot cade
Și alunecă din coc.

Chiar dacă vă enervați
Când vă credeți furioasă
Poate nu știți, dar aflați
Doamna mea, sunteți frumoasă!

Știți voi doamnă ce minune,
Ce miracol v-a-ntrupat
Dar pe drum, câte un june
Vă privește încântat.

Fiindcă-n trupul de fecioară
Simt că se adăpostește
Încă multă primăvară
Care vă întinerește.

Iar de cumva se întâmpă
Un fir alb să strălucească
Ici și colo, pe la tâmplă,
Iarna n-o să poposească.

Până fulgii or să cearnă
Fluturi albi într-o ninsoare,
Bucurați-vă azi, doamnă
De căldură și de soare!

E ceva ce mă îndeamnă
Să vă-ntreb ce v-a-ntristat
Iar de nu-mi răspundeți, doamnă,
Răspund eu: n-a meritat!

Doamna mea fără de nume
Știu că nu vă regăsiți
Căci veniți din altă lume,
Dar vă rog eu să zâmbiți .

Doamna, de Florentina Mitrică

Umbra

In ultimul vagon

În fiecare an vara, mama și tata își duceau fiul cu trenul la casa bunicii. Apoi se întorceau acasă cu același tren a doua zi.

Băiatul, când a crescut, le-a spus părinților:

- Sunt mai mare, ce spuneti dacă anul acesta încerc să merg singur la bunica?

După o scurtă discuție, părinții au fost de acord. Acolo stăteau pe peronul gării, făcând cu mâna, dând ultimele recomandări de la fereastră, în timp ce el continua să repete:

- Da, știu, știu, au spus-o deja de o sută de ori ...!

Trenul era pe cale să plece și tatăl a spus: - Fiule, dacă te simți brusc rău sau ți-e frică, asta este pentru tine! - și a pus ceva în buzunarul fiului său.

Băiatul era singur, așezat în vagon, fără părinți, pentru prima dată, privind curios de la fereastră. În jur, necunoscuții au împins, au făcut zgomot, au intrat în compartiment, au ieșit, controlorul a făcut comentarii despre faptul că era singur, cineva chiar l-a privit cu regret și dintr-o dată băiatul s-a simțit foarte incomod și trist, tot mai mult.

Lăsând capul jos, s-a cufundat în colțul scaunului și au început să curgă lacrimi.

În acel moment și-a amintit că tatăl său pusese ceva în buzunar. Cu o mână tremurândă a bâjbâit și a găsit o hârtie, pe care avea scris acest lucru - Fiule, sunt în ultimul vagon - ...

Acesta este modul în care în viață trebuie să-i lăsăm pe copiii noștri să plece, având încredere în ei, dar trebuie să fim mereu în ultimul vagon, astfel încât să nu se teamă.

Să fim aproape cât trăim.

Sursa

Iubirea cea mai mare

Adânca privire

                          de Adrian Păunescu

Sunt plin de tine dacă pleci de-acasă,
Cu tine veşnic m-aş împovăra,
Când, noapte-zi, pereţii mă apasă
Eu, sub sprâncene port privirea ta.

Absenţa ta ca ştreangul sub bărbie
Mă strânge, dacă tu te-ndepărtezi,
Iar mâna stângă parcă-mi e pustie
Trăgându-mi inima către zăpezi.

O umbră sunt, atunci când tu n-ai umbră,
Încuviinţeaza umbrei care sunt
Să nu se teamă când cu tine umblă
Oriunde pui piciorul pe pământ.

La paginile scrise înainte
De ceilalţi orbi care-au putut vedea
Adaug că iubirea reaprinde
Şi ochii tăi, aici, în fruntea mea.

Căci asta e iubirea cea mai mare,
Să vezi cu ochii celuilalt, adânc,
Iar când nu e cu tine şi te doare
Să-i simţi în ochii tăi pe-ai lui cum plâng.

Aşa simt eu acum când eşti departe
Şi nu mai ştiu e noapte sau e zi,
Te ţin aici pe viaţă şi pe moarte,
Te văd că mă şi tem că vei orbi.

Din ochii tăi mi-i fac pe-ai mei acasă,
Ca pe-o lumină vie te aştept,
Dar stânga mea, de dorul tău, mă lasă,
Smulgându-mi parcă inima din piept.

Nici nu mai ştiu, e iarnă sau e vară,
Privirile ni s-au unit de tot
Rămân aici, dar am fugit afară,
Te-aş părăsi cumva, dar nu mai pot.

Zăpezi şi flori trăiesc împreunate,
Miracol şi coşmar, la fel, aşa,
Cuţitul alţii mi-l înfig în spate,
Tu ai privirea în privirea mea.

Şi poate că aceasta e iubirea,
Nu numai gelozie şi asalt,
Ci să-ţi modifici într-atât privirea
Încât să vezi la fel ca celălalt.

Profeţii însă iată ce-mi arată :
Te sorb din ochi, precum şi tu mă sorbi,
Şi ne vom cheltui lumina toată,
Îngenunchind sub cer ca nişte orbi.

Iubirea cea mai mare

Adanca privire

Sunt plin de tine daca pleci de-acasa, cu tine vesnic m-as impovara, cand, noapte-zi, peretii ma apasa eu, sub sprancene port privirea ta. Absenta ta ca streangul sub barbie ma strange, daca tu te-ndepartezi, iar mana stanga parca-mi e pustie tragandu-mi inima catre zapezi. O umbra sant, atunci cand tu n-ai umbra, incuviinteaza umbrei care sant sa nu se teama cand cu tine umbla oriunde pui piciorul pe pamant. La paginile scrise inainte de ceilalti orbi care-au putut vedea adaug ca iubirea reaprinde si ochii tai,aici, in fruntea mea. Caci asta e iubirea cea mai mare, sa vezi cu ochii celuilalt, adanc, iar cand nu e cu tine si te doare Sa-i simti in ochii tai pe-ai lui cum plang. Asa simt eu acum cand esti departe si nu mai stiu e noapte sau e zi, te tin aici pe viata si pe moarte, te vad ca ma si tem ca vei orbi. Din ochii tai mi-i fac pe-ai mei acasa, ca pe-o lumina vie te astept, dar stanga mea, de dorul tau, ma lasa, zmulgandu-mi parca inima din piept. Nici nu mai stiu, e iarna sau e vara, privirile ni s-au unit de tot raman aici, dar am fugit afara, te-as parasi cumva, dar nu mai pot. Zapezi si flori traiesc impreunate, miracol si cosmar, la fel, asa, cutitul altii mi-l infig in spate, Tu ai privirea in privirea mea. Si poate ca aceasta e iubirea, nu numai gelozie si asalt, ci sa-ti modifici intr-atat privirea incat sa vezi la fel ca celalalt. Profetii insa iata ce-mi arata : te sorb din ochi, precum si tu ma sorbi, si ne vom cheltui lumina toata, ingenunchind sub cer ca niste orbi.

Suflet fara chei

Amintiri

Brad batran

O poveste de viata...
Am vrut sa-l vedeti pe Dan Andrei Aldea in 2014. 
Pentru un sunet mai bun, urmariti videoclipul din 1978...

O femeie...

Cu tine-n gand

Eu

Lumini si umbre

Nu vreau sa plang

I Don't Wanna Cry

Once again we sit in silence
After all is said and done
Only emptiness inside us
Baby look what we've become
We can make a million promises
But we still won't change
It isn't right to stay together
When you only bring each other pain

[Chorus:]
I don't wanna cry
Don't wanna cry
Nothing in the world
Could take us back
To where we used to be
Though I've given you my heart and soul
I must find a way of letting go
'Cause baby
I don't wanna cry

Too far apart to bridge the distance
But something keeps us hanging on and on
Pretending not to know the difference
Denying what we had is gone
Every moment we're together
It's just breaking me down
I know we swore it was forever
But it hurts too much to stay around

[Chorus]

All the magic's gone
There's just a shadow of a memory
Something just went wrong
We can't go on make-believing
On make-believing

[Chorus]

Nisip...

Trup si suflet