Se afișează postările cu eticheta liniste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta liniste. Afișați toate postările

sâmbătă, 4 octombrie 2025

Prezent în liniște

"A fost o vreme în care o prietenă dragă obișnuia să întârzie la toate petrecerile mele. Ajungea când distracția era aproape de sfârșit, când invitații începeau să plece, și eu rămâneam cu un gust amar, simțind că nu eram destul de importantă pentru ea, că nu mă respecta, că prezența mea nu însemna prea mult. Nu i-am reproșat niciodată, dar în tăcerea mea am purtat această frustrare. Abia după mult timp, într-o discuție sinceră, am aflat adevărul: ea venea intenționat atunci, ca să rămână doar cu mine. Își dorea să-mi rămână aproape în liniște, să se bucure de mine fără aglomerația și gălăgia petrecerii. Și, brusc, am văzut altfel toate acele seri: ea era cea care rămânea până la capăt, care mă ajuta să spăl vasele și să pun ordine în haos, cea care mă însoțea în momentul acela delicat în care bucuria se stinge și rămâne doar oboseala și golul casei. Am înțeles atunci că nu toți oamenii își arată dragostea în mod vizibil, prin gesturi grandioase sau prin prezență zgomotoasă. Unii aleg discreția, aleg să stea în umbră, dar să fie acolo unde chiar contează: la final, când cortina se lasă și când sufletul rămâne gol, vulnerabil și singur. Și mi-am dat seama că unele dovezi de prietenie nu strălucesc la prima vedere, dar au o lumină discretă, ca o candelă care nu se stinge și care rămâne aprinsă tocmai atunci când toți ceilalți pleacă. Prietenia adevărată nu e despre a fi prezent în centrul aplauzelor, ci despre a fi prezent în liniștea de după."

Sursa, Irina Binder

sâmbătă, 30 decembrie 2023

Relaxare

Uneori... avem nevoie de un pic de relaxare, de liniste si cum nu intotdeauna putem ajunge desculti pe iarba proaspata, va recomand sunete menite sa linisteasca trupul si sufletul.

Sanatate, liniste si un an nou mai bun. La multi ani!




Vrei sa mai asculti? Acceseaza urmatorul LINK!



vineri, 17 aprilie 2020

Lumina din suflet

Pentru a fi special nu trebuie sa fii perfect, ci unic. Cei care ma cunosc stiu ca sunt crestin ortodox, plimbat prin biserici si manastiri. Sunt moderat, tolerant si nu agreez excesele. Din punctul meu de vedere, credinta este ceva intim intre mine si divinitate, asa ca n-o sa vedeti la mine multe icoane sau rugaciuni. Ba chiar ma deranjeaza. In fata unei icoane este nevoie de liniste si solitudine. Nu intorc niciodata obrazul celalalt! Nu astept mantuirea (a obține iertarea pentru păcatele săvârșite - DEX) servita pe tava de nimeni, asa ca daca esti pornit sa ma convingi, mai bine renunta. Ne nastem singuri, murim singuri! Aveti grija de voi! Suntem pe cont propriu...

marți, 24 decembrie 2019

De sarbatori

Crăciunul nu este despre cât costă cadourile primite ci despre cum ne bucurăm împreună cu familia de liniste.