duminică, 25 septembrie 2011

Cine moare

Moare cate putin cine se transforma in sclavul obisnuintei,
Urmând in fiecare zi aceleasi traiectorii
Cine nu-si schimba existenta
Cine nu risca sa construiasca ceva nou
Cine nu vorbeste cu oamenii pe care nu-i cunoaste.
Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
Cine prefera negrul pe alb si punctele pe „i”,
In locul unui vârtej de emotii,
Acele emotii care fac ochii sa straluceasca,
Oftatul sa surada, si care elibereaza sentimentele inimii.
Moare cate putin cine nu pleaca,
Atunci când este nefericit in lucrul sau.
Cine nu risca certul pentru incert, pentru a-si îndeplini un vis,
Cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte sfaturile „responsabile”.
Moare cate putin cine nu calatoreste,
Cine nu citeste, cine nu asculta muzica,
Cine nu cauta harul din el însusi.
Moare cate putin cine-si distruge dragostea,
Cine nu se lasa ajutat.
Moare cate putin cine-si petrece zilele plângându-si de mila
si detestând ploaia care nu mai înceteaza.
Moare cate putin cine abandoneaza un proiect
Înainte de a-l fi început.
Cine nu întreaba de frica sa nu se faca de ras
Si cine nu raspunde chiar daca cunoaste întrebarea.
Evitam moartea cate putin,
Amintindu-ne întotdeauna ca „a fi  viu”
Cere un efort mai mare decât simplul fapt de a respira.
Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire splendida.
Totul depinde de cum o traim.
Daca va fi sa te înfierbânti, înfierbânta-te la soare.
Daca va fi sa inseli, înseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plângi, plângi de bucurie.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa-ti doresti sa fii fericit, doreste-ti in fiecare zi! 

 
De Pablo Neruda (pseudonimul lui Neftalí Ricardo Reyes Basoalto , n. 12 iulie 1904 – d. 23 septembrie, 1973 , poet si om politic chilian)

2 comentarii:

  1. Când m-am trezit,
    din oglinda ma privea
    un om sfârsit,
    lipsit de viata.

    Îl stiam de undeva,
    îl întâlnisem demult.

    Era un ins despre care
    lumea spunea ca,
    râde cu ochii.

    Ce se întâmplase cu el?

    Acum privirea lui era goala,
    ca a unei fantome.

    Am întins mâna,
    ca sa-i ating fata...

    M-a oprit sticla rece
    si m-am cutremurat.

    Începusem sa-mi amintesc,
    erau amintirile lui...
    ale mele...

    Erori,
    prea multe erori
    si-n jur atâta durere!

    Nu mai pot,
    vreau sa dorm.

    De ce m-ati trezit?

    Dati-mi somnul înapoi!

    RăspundețiȘtergere