sâmbătă, 29 septembrie 2018

Pace sau razboi?


Și între noi era iubire,
Aveam nevoie amândoi!
Dar difeream întru simțire:
Eu voiam pace, tu, război;
Eram prea plini de temeri false,
Înfipte foarte-adânc în noi
Și ne-nfruntam cu inimi arse:
Când era pace, când război!
Când nu știam ce să-nțelegem,
Speram să rezolvăm în doi,
Însă puteam doar să culegem
O pace scurtă-n plin război...
Ne sărutam cu disperare,
Fie sub soare, fie-n ploi,
Și ne-ntrebam cu-nfrigurare:
Va fi iar pace sau război?
Vom fi mereu plini de-ndoială?
Când ne vom strânge-n brațe goi?
Încrezători... sau cu sfială...
Făceam când pace, când război;
Și ucideam o fericire
Ce ne-o doream, din nou, apoi,
Pentru că pofta de iubire...
E și pe pace... și-n război.

Absent - Florin Răileanu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu