Vindecarea de farsă...

Distanța crește zilnic între noi

Și vârstele ni se îndepărtează,

Nu vine nici o veste înapoi

Decât ce-a fost în ultima amiază.

Aș vrea să cred că totu-i un coșmar,

Cu lumânări de nuntă în revanșă,

Dar totul e real rudimentar,

Adresa ta a devenit etanșă.

Și mă eviți ca pe-un ciumat acut

Ce ți-ar putea un mare rău produce,

Dar eu nu vreau decât să te salut,

În drumul meu din urmă către cruce.

Îți faci păcat mai omorând un mort,

Ce casei tale îi stătea de gardă,

Nici nu mai știu acum să mă comport

Cu cea pe care o făceam să ardă.

Și asta nu s-a întâmplat cândva,

Ci ieri, în cea mai crudă-mbrățișare,

Când rugul tău de carne tremura

Și niciun simț nu bănuia că moare.

Și nici nu a murit și n-are cum

De dragul unui moft al tău să cadă,

Din umilință mă ridic postum,

Zvârlindu-mi uniforma de paradă.

Sunt încă tânăr și sunt încă viu,

Mai pot însămânța un tandru pântec,

Din ceea ce trăiesc și simt și știu,

Pot reclădi statuia unui cântec.

Există vârste când bărbații cred

Ca orice despărțire e o moarte,

Că dragostea-i un tragic patruped

Și sexul e-un neștiutor de carte.

Complexe de tranziție! Păreri.

De indivizi deciși să fie lideri

Iar dacă mâine nu e ca și ieri,

Urmează deznădejdi și sinucideri.

Ci eu, din condamnare, mă ridic

Și, cu aceeași poftă și răbdare

Declar că nu negociez nimic

Și-aștept să vină dragostea cea mare.

Din răzbunarea tristei reverii,

Iubirea veche nu va fi întoarsă,

Probabil, altă dramă va veni,

Să mă salveze de această farsă.

 Vindecarea de farsă..., de Adrian Paunescu