Se afișează postările cu eticheta cruce. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cruce. Afișați toate postările

vineri, 6 decembrie 2024

Cine esti?

"Cu oamenii cu care trebuie să mă supraveghez când vorbesc, mai bine nu mai vorbesc. Ne salutăm şi ne dăm informaţii meteorologice.
Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc ca şi cum aş vorbi cu mine. Iar cu lumea, în general, ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândeşti?
În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o privire - mai mult decât o bibliotecă.
Ce ştim noi despre alţii? Doar ce ne-arată ei. În tăcerile lor nu putem pătrunde. Bănuiesc că fiecare poartă-n suflet câte o cruce şi că fiecare este un rezumat al sufletului celorlalţi.
Nu-mi place să vorbesc tern, ca-ntr-un raport. Totdeauna amestec gluma cu seriosul. Să știi că nu-mi bat joc niciodată de nimic și de nimeni. În viața mea nu mi-am bătut joc de nimeni și de nimic. Pentru mine, limba este ca o ființă cu care glumesc, mă joc, din care vreau să scot tot ce pot. N-o las să lenevească și să dospească. O trag de-o ureche, îi dau un bobârnac și-n același timp am un mare și neclintit respect pentru ea! Nu uit că e singurul sistem de semnalizare cu-adevărat uman.
O parte din om se conjugă cu verbul “a avea”, cealaltă parte se conjugă cu verbul “a fi”; important este ca partea lui “a fi” să fie măcar egală cu cea a lui “a avea”. Cei pentru care “a fi” atârnă mai mult decât “a avea” sunt cei care trăiesc pentru a şti, pentru a afla, ceilalţi sunt robii obiectelor, robi strict ai materiei. Orizontul lor este mărginit de obiecte ca de-un parapet. Ei suferă de-o incurabilă orbie spirituală.
Un lucru însă a reușit să facă Mama din mine și să fac și eu din mine: un om care are-o mentalitate de om de cultură: respect pe cel care-o creează, respect pe cel care-o răspândește, respect pe cel care-o respectă. De când e lumea și pământul, există o categorie sufletească de oameni puși pe căpătuială, pentru care banul e mai presus de orice, e singura valoare-n care cred și căreia i se-nchină, pentru că - ce e drept nu-i păcat! - banul e cel mai bun prieten, cel mai bun protector, el n-are miros și deschide toate ușile. Și cum omul - spre deosebire de-animale, mănâncă mai mult decât pentru a-și astâmpăra foamea, bea mai mult decât pentru a-și astâmpăra setea, face amor nu numai pentru a-și reproduce specia, ucide cu premeditare fără să-și mănânce victima - acumulează mai mult decât ar avea nevoie chiar pentru un trai îmbelșugat, e rapace pentru că acumularea îi dă senzația de siguranță și de superioritate asupra altuia. Asta dovedește cât de puțin evoluează mentalitatea oamenilor. Printre-acești cumularzi de bunuri materiale sunt unii care-au trecut prin război, prin bombardamente, prin cutremure, prin revoluție, prin tot ceea ce-și demonstrează că poți pierde totul într-o clipă, și n-au învățat nimic.
Eu rămân la părerea că momentul cel mai important al vieții este momentul în care-ți dai seama cine ești."

miercuri, 21 februarie 2024

Vindecarea de farsă...

Distanța crește zilnic între noi
Și vârstele ni se îndepărtează,
Nu vine nici o veste înapoi
Decât ce-a fost în ultima amiază.

Aș vrea să cred că totu-i un coșmar,
Cu lumânări de nuntă în revanșă,
Dar totul e real rudimentar,
Adresa ta a devenit etanșă.

Și mă eviți ca pe-un ciumat acut
Ce ți-ar putea un mare rău produce,
Dar eu nu vreau decât să te salut,
În drumul meu din urmă către cruce.

Îți faci păcat mai omorând un mort,
Ce casei tale îi stătea de gardă,
Nici nu mai știu acum să mă comport
Cu cea pe care o făceam să ardă.

Și asta nu s-a întâmplat cândva,
Ci ieri, în cea mai crudă-mbrățișare,
Când rugul tău de carne tremura
Și niciun simț nu bănuia că moare.

Și nici nu a murit și n-are cum
De dragul unui moft al tău să cadă,
Din umilință mă ridic postum,
Zvârlindu-mi uniforma de paradă.

Sunt încă tânăr și sunt încă viu,
Mai pot însămânța un tandru pântec,
Din ceea ce trăiesc și simt și știu,
Pot reclădi statuia unui cântec.

Există vârste când bărbații cred
Ca orice despărțire e o moarte,
Că dragostea-i un tragic patruped
Și sexul e-un neștiutor de carte.

Complexe de tranziție! Păreri.
De indivizi deciși să fie lideri
Iar dacă mâine nu e ca și ieri,
Urmează deznădejdi și sinucideri.

Ci eu, din condamnare, mă ridic
Și, cu aceeași poftă și răbdare
Declar că nu negociez nimic
Și-aștept să vină dragostea cea mare.

Din răzbunarea tristei reverii,
Iubirea veche nu va fi întoarsă,
Probabil, altă dramă va veni,
Să mă salveze de această farsă.

 Vindecarea de farsă..., de Adrian Paunescu