Vindecarea de farsă...

Distanța crește zilnic între noi

Și vârstele ni se îndepărtează,

Nu vine nici o veste înapoi

Decât ce-a fost în ultima amiază.

Aș vrea să cred că totu-i un coșmar,

Cu lumânări de nuntă în revanșă,

Dar totul e real rudimentar,

Adresa ta a devenit etanșă.

Și mă eviți ca pe-un ciumat acut

Ce ți-ar putea un mare rău produce,

Dar eu nu vreau decât să te salut,

În drumul meu din urmă către cruce.

Îți faci păcat mai omorând un mort,

Ce casei tale îi stătea de gardă,

Nici nu mai știu acum să mă comport

Cu cea pe care o făceam să ardă.

Și asta nu s-a întâmplat cândva,

Ci ieri, în cea mai crudă-mbrățișare,

Când rugul tău de carne tremura

Și niciun simț nu bănuia că moare.

Și nici nu a murit și n-are cum

De dragul unui moft al tău să cadă,

Din umilință mă ridic postum,

Zvârlindu-mi uniforma de paradă.

Sunt încă tânăr și sunt încă viu,

Mai pot însămânța un tandru pântec,

Din ceea ce trăiesc și simt și știu,

Pot reclădi statuia unui cântec.

Există vârste când bărbații cred

Ca orice despărțire e o moarte,

Că dragostea-i un tragic patruped

Și sexul e-un neștiutor de carte.

Complexe de tranziție! Păreri.

De indivizi deciși să fie lideri

Iar dacă mâine nu e ca și ieri,

Urmează deznădejdi și sinucideri.

Ci eu, din condamnare, mă ridic

Și, cu aceeași poftă și răbdare

Declar că nu negociez nimic

Și-aștept să vină dragostea cea mare.

Din răzbunarea tristei reverii,

Iubirea veche nu va fi întoarsă,

Probabil, altă dramă va veni,

Să mă salveze de această farsă.

 Vindecarea de farsă..., de Adrian Paunescu

Inca o viata

Antrenament

"Folosește-ți înfrângerile pentru a-ți antrena răbdarea."

Papa Francisc

Daca

Iertările

Tu să mă ierţi de tot ce mi se-ntâmplă,

Că ochii mei sunt când senini când verzi,

Că port noroi sau port ninsori pe tâmple,

Ai să mă ierţi, altfel ai să mă pierzi.

Văd lumea prin lunete măritoare

Şi văd grădini cu arme mari de foc.

Sub mâna mea deja planeta moare,

Şi în urechi am continentul rock.

Ai să mă ierţi că sunt labilitate,

Că trec peste extreme fulgerând,

Ai să mă ierţi, preablânda mea, de toate,

Eu sunt nemuritorul tău de rând.

Ai să mă ierţi că nu pot fără tine,

Şi dacă n-ai să poţi şi n-ai să poţi,

Mie pierzându-te-mi va fi mai bine,

Eu, tristul cel mai liber dintre toţi.

Şi cum se-ntâmplă moartea să le spele

Pe toate, înnobilându-le fictiv,

Ai să te-apleci deasupra morţii mele

Şi tot ai să mă ierţi definitiv.

Ai să mă ierţi în fiecare noapte

Şi-am să te mint în fiecare zi,

Şi cât putea-va sufletul să rabde,

Cu cât îţi voi greşi te voi iubi.

Iertările, poezie de Adrian Paunescu

Romanii...

Atat de dor!

Nu mai am timp

"Nu mai am răbdare pentru anumite lucruri, nu pentru că aş fi devenit arogantă, ci pur şi simplu pentru că am ajuns la un punct în viaţa mea în care nu mai vreau să-mi pierd timpul cu ceea ce-mi displace sau mă răneşte. Nu am răbdare nici pentru cinism, critici excesive şi cererile de orice natură. Mi-am pierdut dorinţa de a-i multumi pe cei care nu mă plac, de a-i iubi pe cei care nu mă iubesc şi să le zâmbesc celor care nu doresc să-mi zâmbească. Nu mai petrec nici un singur minut cu cei care mint sau doresc să manipuleze. Am decis să nu mai coexist cu pretenţia, ipocrizia, lipsa de onestitate şi laudele ieftine. Nu tolerez erudiţia selectivă nici aroganţa academică. Nu mă împac nici cu bârfele populare. Nu-mi plac conflictul şi comparaţiile. Cred într-o lume a contrariilor şi de aceea evit oamenii cu personalităţi rigide şi inflexibile. În prietenie nu-mi place lipsa de loialitate şi trădarea. Nu mă inteleg cu cei care nu ştiu cum să facă un compliment sau să ofere un cuvânt de încurajare. Exagerările mă plictisesc şi am dificultăţi în a-i accepta pe cei cărora nu le plac animalele. Şi mai presus de orice nu am răbdare nici pentru cineva care nu merită răbdarea mea." 

Meryl Streep

Ultimul drum prin oras

"Acum douăzeci de ani, lucram ca taximetrist, ca să mă întrețin. Într-o noapte, cîndam ajuns la o comandă, la 2:30 AM , clădirea era în întuneric, cu excepția unei singure lumini, la o fereastră de la parter…În asemenea circumstanțe, mulți taximetriști ar claxona o dată sau de două ori, ar aștepta un minut și apoi ar pleca. Dar am văzut prea mulți oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Dacă nu mi se părea un pericol, întotdeauna mergeam la ușă. Deci, am mers și-am bătut la ușă .. -” Doar un minut”, răspunse o voce firavă, a unei persoane mai în vârstă. Auzeam ceva tras de-a lungul pardoselii. După o pauză lungă, ușa s-a deschis. O femeie mică de statură, în jur de vreo 80 de ani stătea în fața mea. Purta o rochie colorată și o pălărie mare cu o panglică de catifea prinsă pe ea, ca o femeie dintr-un film din anii ’40. Lângă ea era o valiză mică de plastic. Apartamentul arăta ca și cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo, de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearșafuri. Nu găseai niciun ceas pe pereți, nici bibelori sau alte lucruri pe rafturi. Într-un colț era un panou plin cu poze, protejat de un suport de sticlă.
- Ați putea să îmi duceți bagajul până la mașină? zise ea.
Am dus valiza la mașină și apoi m-am întors să o ajut pe femeie. Ea m-a luat de braț și am mers încet spre mașină. A continuat să-mi mulțumească pentru amabilitate.
- Nu e mare lucru, i-am zis eu. Doar încerc să-mi tratez pasagerii în felul în care aș vrea ca mama mea să fie tratată.
- Oh, sunteți un băiat atât de bun! zise ea.
Când am intrat în mașină, mi-a dat o adresă și apoi m-a întrebat :
- Ai putea să conduci prin centrul orașului?
- Nu este calea cea mai scurtă, am răspuns eu rapid.
- O, nu conteză, spuse ea. Nu mă grăbesc. Eu acum merg spre azil…
M-am uitat în oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scânteitori….
- Nu mi-a mai rămas nimeni din familie… a continuat ea. Doctorul spune că nu mai am mult timp…. În tăcere, am căutat ceasul de taxare și l-am oprit.
- Pe ce rută ați vrea să merg?, am întrebat.
Pentru urmatoarele două ore am condus prin oraș.
Mi-a arătat clădirea unde, odată, ea lucrase ca operator pe lift.
Am condus prin cartierul unde ea și soțul ei au locuit când erau proaspăt căsătoriți. M-a dus în fața unui magazin cu mobilă, care odată fusese o sala de bal, unde obișnuia să meargă la dans, pe vremea când era fată. Câteodată mă ruga să opresc în fața unor clădiri sau colțuri de stradă și să stau cu ea acolo în întuneric, contemplând în tăcere.
Cum prima rază de soare s-a arătat la orizont, mi-a spus dintr-o dată:
- Sunt obosită… Hai să mergem.
Am condus în tăcere, spre adresa pe care mi-o dăduse.
Era o cladire ieftină, o casă mică, cu un drum de parcare care trecea pe sub o portiță. Doi oameni au venit spre taxi, cum am ajuns acolo. Erau atenți și concentrați aspura fiecărei mișcări pe care o făcea femeia. Am deschis portbagajul și am dus micuța valiză până la ușă. Femeia fusese deja așezată într-un scaun cu rotile.
- Cât vă datorez?, a întrebat ea, în timp ce-și căuta portmoneul.
- Nimic, am zis eu.
- Dar trebuie și tu să te întreții….
- Nu vă faceți griji…sunt și alți pasageri, am răspuns eu.. Aproape fără să mă gândesc, m-am aplecat și i-am dat o îmbrățișare. Ea m-a strâns cu putere.
- I-ai făcut unei femei în vârstă un mic moment de bucurie, spuse ea. Mulțumesc.
I-am strâns mâna și apoi am plecat în lumina dimineții.
În spatele meu, o ușă se închisese… Era sunetul de încheiere al unei vieți…. Nu am mai luat alți pasageri, în tura aceea de lucru.
Am condus, pierdut în gânduri… Pentru restul zile, de-abia puteam vorbi.
Ce ar fi fost dacă femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist mânios sau unul care ar fi fost nerăbdător să-și termine tura?…
Ce-ar fi fost dacă aș fi refuzat să iau comanda, sau doar să claxonez o dată și apoi să plec?..
Uitându-mă în urmă nu cred ca am facut ceva mai important în întreaga mea viață.
Suntem tentați să credem că viețile noastre se învart în jurul unor momente mărețe.
Dar adesea aceste momente mărețe ne iau prin surprindere – frumos împachetate în ceea ce alții ar considera ceva neînsemnat. Viața aceasta s-ar putea să nu fie petrecerea pe care o speram, dar cât timp suntem aici, putem să dansăm. În fiecare dimineață când deschid ochii, îmi spun: Ziua de azi este o zi specială!
Amintiți-vă asta, prietenii mei: nu ne mai putem întoarce niciodată înapoi, acesta e singurul Show pe care îl jucăm. Tratează oamenii în felul în care ai vrea TU să fii tratat !!!"

Sursa

Trei

Asta ce-i ? ... uitam asa de usor ...