Nostalgie

M-au viscolit şi ierni şi timp şi viaţă

În graba lor furtuni m-au tot cernut,

De-ar fi să plâng, mi-e lacrima de gheaţă,

M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Am strâns mereu în pumnul meu averi,

Trufaş stăpânul lumii m-am crezut,

Pe umeri aplecaţi, ducând poveri

M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Si am visat, pân-au rămas doar vise

Nici nu mai ştiu prea bine ce am vrut

Trecut-au anii, tâmplele mi-s ninse

M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Iar azi, când tu îmi baţi in suflet iară

Iubirii să-i mai facem legământ...

Nu stiu de iei, sau pui altă povară

M-aş aduna, de-aş şti pe unde sunt.

Poezie de Sanda Nicucie

Foto: danielbota.ro