Anii mei

Daca

Nostalgie

M-au viscolit şi ierni şi timp şi viaţă

În graba lor furtuni m-au tot cernut,

De-ar fi să plâng, mi-e lacrima de gheaţă,

M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Am strâns mereu în pumnul meu averi,

Trufaş stăpânul lumii m-am crezut,

Pe umeri aplecaţi, ducând poveri

M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Si am visat, pân-au rămas doar vise

Nici nu mai ştiu prea bine ce am vrut

Trecut-au anii, tâmplele mi-s ninse

M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Iar azi, când tu îmi baţi in suflet iară

Iubirii să-i mai facem legământ...

Nu stiu de iei, sau pui altă povară

M-aş aduna, de-aş şti pe unde sunt.

Poezie de Sanda Nicucie

Foto: danielbota.ro

Strange-ma in brate!

De ce sa complicam?

Un om de afaceri bogat a ramas uluit cand a dat peste un pescar care statea linistit langa barca lui, jucandu-se cu niste copii. L-a intrebat: “De ce nu esti afara la pescuit?” “Pentru ca am prins deja suficient peste pentru azi”, a zis pescarul. “De ce nu mai prinzi cativa in plus?” “Si ce sa fac cu ei?” “Ai putea sa mai castigi niste bani”, a fost raspunsul afaceristului. “Asa, iti vei putea pune un motor la barca si vei merge in ape adanci sa prinzi si mai mult peste. Atunci vei avea suficienti bani sa cumperi plase de pescuit. Astea iti vor aduce si mai multi pesti si mai multi bani. In curand vei putea avea destui bani sa-ti cumperi doua barci…poti deveni un om bogat, ca mine.” “Si atunci ce as mai face?, a intrebat pescarul. “Atunci te vei putea bucura de viata cu adevarat.” “Dar tu ce crezi ca fac eu acum?”, zambi pescarul mangaind pe cap pe unul dintre copii.