Când liniștea devine prea grea

Despre singurătate, vulnerabilitate și punțile invizibile dintre noi

   Există o stare aparte pe care mulți dintre noi o cunosc, dar despre care vorbim destul de rar. Este acea liniște profundă care se așterne peste casă atunci când ziua se încheie, când activitățile se opresc, iar zgomotul lumii exterioare se stinge treptat. Ziua are rostul ei: ne ține ocupați, ne poartă prin gânduri, proiecte, treburi gospodărești sau mici conversații. Însă noaptea, mai ales o noapte lungă și geroasă de iarnă, are un mod aparte de a mări spațiile din jur și de a aduce la suprafață întrebări pe care le ocolim când e lumină afară.

Prin tine

Mă-ntorc bolnav cu fața către stele,

Mă dau luminii lunii   împrumut,

Dar pe deasupra gândurilor mele 

Acelaşi gong de noapte a bătut.

La capătul privirilor prin lotuşi,

La capătul luminilor prin cer 

Te regăsesc înfiripată,  totuşi,

Din marea ferbințială şi din ger.

Şi orişicât m-aş depărta de tine, 

Povara amintirii e mai grea. 

Să mă arunc în Univers - îmi vine, 

Dar mă scufundă-n aer,  umbra TA .

Mi-aş cumpăra, fugind pe deşălate,

Cu oasele ostatice oricui,

Măcar atât: un pic de LIBERTATE,

Dar, pentru mine - libertate... NU-I!

EU  nu trăiesc de fapt,  decât prin  TINE.

EU nu mai sunt de multă vreme... EU

Şi-mi este rău şi când îți este bine 

Şi numai TU  decizi destinul meu.

Spinarea ca un terci mi se-ncovoaie 

Şi  toți ceilalți mi-apar ca bieți nebuni,

Atârn de tine ca un miel de oaie 

Prin umbrele lunaticei pasiuni.

Nu-ți cer nimic, îmi ştiu prea bine firea 

Şi simt că nu te pot înstrăina 

Şi-acum, când mi-a rămas numai iubirea 

Eu  NU te chem,  ci-ți  spun: RĂMÂI  AŞA  !

Printre greşeli aproape ordinare 

Dispar din calendar fără motiv,

Mereu te voi trăda pentru oricare 

Ca să  te  pot  IUBI  DEFINITIV.

Prin tine - poezie de Adrian Păunescu

Acela

Mi-e dor de tine, -acela care

Mi-a fost şi toamnă şi iertare,

Şi mi-a lăsat în braţe vara

Şi-n piept lumina şi povara. 

Autor necunoscut

Povara?

Sunt anii o povară? Nu!

Sunt bucurii, sunt așteptări, sunt doruri... sunt viață.

La mulți ani, mie!

Lectii pentru suflet

Necunoscuta

Iti multumesc, necunoscuta,
Pentru pomana gurii tale,
Pentru uimirea cea tacuta,
Cu care-ai sfaramat o jale!

Iti multumesc, perfectiune,
Ca te-ai nascut fior de viata,
Izvor de zambet si minune,
Balsam la-al sufletului gheata.

Ai fi putut privi departe
Dar ochi-ti s-au oprit pe mine,
In inima-mi, deschisa carte,
Ai sters din rau si-ai pus in bine.

Ma apasa povara sluta
A multor zile fara vise.
Iti multumesc, necunoscuta,
Pentru privirile-ti deschise!

Ne-om intalni sau nu in lume?
Raspunsul e-n a Sortii stanta...
Femeie mandra, fara nume,
Iti multumesc pentru speranta!

Necunoscuta, poezie de Pavel Coruț


.

Nostalgie

M-au viscolit şi ierni şi timp şi viaţă

În graba lor furtuni m-au tot cernut,

De-ar fi să plâng, mi-e lacrima de gheaţă,

M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Am strâns mereu în pumnul meu averi,

Trufaş stăpânul lumii m-am crezut,

Pe umeri aplecaţi, ducând poveri

M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Si am visat, pân-au rămas doar vise

Nici nu mai ştiu prea bine ce am vrut

Trecut-au anii, tâmplele mi-s ninse

M-am risipit, m-am adunat, şi-atât.

Iar azi, când tu îmi baţi in suflet iară

Iubirii să-i mai facem legământ...

Nu stiu de iei, sau pui altă povară

M-aş aduna, de-aş şti pe unde sunt.

Poezie de Sanda Nicucie

Foto: danielbota.ro

Iubirea cea mai mare

Adanca privire

Sunt plin de tine daca pleci de-acasa, cu tine vesnic m-as impovara, cand, noapte-zi, peretii ma apasa eu, sub sprancene port privirea ta. Absenta ta ca streangul sub barbie ma strange, daca tu te-ndepartezi, iar mana stanga parca-mi e pustie tragandu-mi inima catre zapezi. O umbra sant, atunci cand tu n-ai umbra, incuviinteaza umbrei care sant sa nu se teama cand cu tine umbla oriunde pui piciorul pe pamant. La paginile scrise inainte de ceilalti orbi care-au putut vedea adaug ca iubirea reaprinde si ochii tai,aici, in fruntea mea. Caci asta e iubirea cea mai mare, sa vezi cu ochii celuilalt, adanc, iar cand nu e cu tine si te doare Sa-i simti in ochii tai pe-ai lui cum plang. Asa simt eu acum cand esti departe si nu mai stiu e noapte sau e zi, te tin aici pe viata si pe moarte, te vad ca ma si tem ca vei orbi. Din ochii tai mi-i fac pe-ai mei acasa, ca pe-o lumina vie te astept, dar stanga mea, de dorul tau, ma lasa, zmulgandu-mi parca inima din piept. Nici nu mai stiu, e iarna sau e vara, privirile ni s-au unit de tot raman aici, dar am fugit afara, te-as parasi cumva, dar nu mai pot. Zapezi si flori traiesc impreunate, miracol si cosmar, la fel, asa, cutitul altii mi-l infig in spate, Tu ai privirea in privirea mea. Si poate ca aceasta e iubirea, nu numai gelozie si asalt, ci sa-ti modifici intr-atat privirea incat sa vezi la fel ca celalalt. Profetii insa iata ce-mi arata : te sorb din ochi, precum si tu ma sorbi, si ne vom cheltui lumina toata, ingenunchind sub cer ca niste orbi.

Bucuria prezentului

E toamna