Colindul colindelor

În colindă, cel puternic

Şi cel sfânt este Cuvântul,

Cum uneşte într-o noapte

Omul, cerul şi pământul.

Mai e vreme de colinde,

Se mai poate, se mai poate,

Dacă sufletul rămâne

Cel mai mare dintre toate.

Dar colinda din colinde,

N-are roluri, n-are mască,

Şi pe ea tot omul lumii

E chemat să o rostească.

Steaua, Sorcova şi Capra,

Pluguşorul şi Ajunul,

Le vor învăţa copiii,

Nu le va uita niciunul.

În colindă, cel puternic

Şi cel sfânt este Cuvântul,

Cum uneşte într-o noapte

Omul, cerul şi pământul.

Noi, prea multe ale noastre

Le-am pierdut la cotitură,

Prin colindele acestea

Revenim la starea pură.

Ca-ntr-o stampă din răstimpuri

Pe la geamuri sunt copiii,

Şi ies oamenii la ceruri,

Cu toţi morţii şi toţi viii.

N-am murit ca neam al lumii

În vreo clipă viforoasă,

Cât colindele colindă

Şi copiii sunt acasă.

Cum şi astăzi ne întoarcem

Şi pe prunci îi vom deprinde

Să nu uite niciodată

Oameni, ţară şi colinde.

Vin copiii să dezlege

Din obraji fantasme roşii,

Hei, primiţi-i cu colindul,

Că tresar în ei strămoşii.

Şi-i colindul semn heraldic,

Şi-i cultură în mişcare,

Că prin el deschidem firea,

Şi că spiritul nu moare.

Şi în sufletul prielnic

Pentru fapte osebite

Clopoţeii pun ninsoare,

Cerul, florile-şi trimite.

N-a murit colindul nostru,

Se mai poate, se mai poate,

Leru-i ler, florile dalbe,

La mulţi ani cu sănătate.

Colindul colindelor, de Adrian Păunescu