Se afișează postările cu eticheta pamant. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pamant. Afișați toate postările

vineri, 6 decembrie 2024

Cine esti?

"Cu oamenii cu care trebuie să mă supraveghez când vorbesc, mai bine nu mai vorbesc. Ne salutăm şi ne dăm informaţii meteorologice.
Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc ca şi cum aş vorbi cu mine. Iar cu lumea, în general, ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândeşti?
În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o privire - mai mult decât o bibliotecă.
Ce ştim noi despre alţii? Doar ce ne-arată ei. În tăcerile lor nu putem pătrunde. Bănuiesc că fiecare poartă-n suflet câte o cruce şi că fiecare este un rezumat al sufletului celorlalţi.
Nu-mi place să vorbesc tern, ca-ntr-un raport. Totdeauna amestec gluma cu seriosul. Să știi că nu-mi bat joc niciodată de nimic și de nimeni. În viața mea nu mi-am bătut joc de nimeni și de nimic. Pentru mine, limba este ca o ființă cu care glumesc, mă joc, din care vreau să scot tot ce pot. N-o las să lenevească și să dospească. O trag de-o ureche, îi dau un bobârnac și-n același timp am un mare și neclintit respect pentru ea! Nu uit că e singurul sistem de semnalizare cu-adevărat uman.
O parte din om se conjugă cu verbul “a avea”, cealaltă parte se conjugă cu verbul “a fi”; important este ca partea lui “a fi” să fie măcar egală cu cea a lui “a avea”. Cei pentru care “a fi” atârnă mai mult decât “a avea” sunt cei care trăiesc pentru a şti, pentru a afla, ceilalţi sunt robii obiectelor, robi strict ai materiei. Orizontul lor este mărginit de obiecte ca de-un parapet. Ei suferă de-o incurabilă orbie spirituală.
Un lucru însă a reușit să facă Mama din mine și să fac și eu din mine: un om care are-o mentalitate de om de cultură: respect pe cel care-o creează, respect pe cel care-o răspândește, respect pe cel care-o respectă. De când e lumea și pământul, există o categorie sufletească de oameni puși pe căpătuială, pentru care banul e mai presus de orice, e singura valoare-n care cred și căreia i se-nchină, pentru că - ce e drept nu-i păcat! - banul e cel mai bun prieten, cel mai bun protector, el n-are miros și deschide toate ușile. Și cum omul - spre deosebire de-animale, mănâncă mai mult decât pentru a-și astâmpăra foamea, bea mai mult decât pentru a-și astâmpăra setea, face amor nu numai pentru a-și reproduce specia, ucide cu premeditare fără să-și mănânce victima - acumulează mai mult decât ar avea nevoie chiar pentru un trai îmbelșugat, e rapace pentru că acumularea îi dă senzația de siguranță și de superioritate asupra altuia. Asta dovedește cât de puțin evoluează mentalitatea oamenilor. Printre-acești cumularzi de bunuri materiale sunt unii care-au trecut prin război, prin bombardamente, prin cutremure, prin revoluție, prin tot ceea ce-și demonstrează că poți pierde totul într-o clipă, și n-au învățat nimic.
Eu rămân la părerea că momentul cel mai important al vieții este momentul în care-ți dai seama cine ești."

miercuri, 15 februarie 2023

Cântecul Pământului


What about sunrise?What about rain?What about all the thingsThat you said we were to gain?
What about killing fields?Is there a time?What about all the thingsThat you said was yours and mine?
Did you ever stop to noticeAll the blood we've shed before?Did you ever stop to noticeThis crying Earth, these weeping shores?
Ah-ah-ah-ah-ahOoh-ooh-ooh-ooh-oohAh-ah-ah-ah-ahOoh-ooh-ooh-ooh-ooh
What have we done to the world?Look what we've doneWhat about all the peaceThat you pledge your only son?
What about flowering fields?Is there a time?What about all the dreamsThat you said was yours and mine?
Did you ever stop to noticeAll the children dead from war?Did you ever stop to noticeThis crying Earth, these weeping shores?
Ah-ah-ah-ah-ahOoh-ooh-ooh-ooh-oohAh-ah-ah-ah-ahOoh-ooh-ooh-ooh-ooh
I used to dreamI used to glance beyond the starsNow I don't know where we areAlthough I know we've drifted far
Ah-ah-ah-ah-ahOoh-ooh-ooh-ooh-oohAh-ah-ah-ah-ahOoh-ooh-ooh-ooh-oohAh-ah-ah-ah-ahOoh-ooh-ooh-ooh-oohAh-ah-ah-ah-ah
Hey, what about yesterday?(What about us?)What about the seas?(What about us?)The heavens are falling down(What about us?)I can't even breathe(What about us?)
What about apathy?(What about us?)I need you(What about us?)What about nature's worth?(Ooh)It's our planet's womb(What about us?)
What about animals?(What about it?)We've turned kingdoms to dust(What about us?)What about elephants?(What about us?)Have we lost their trust(What about us?)
What about crying whales?(What about us?)We're ravaging the seas(What about us?)What about forest trails?(Ooh)Burnt despite our pleas(What about us?)
What about the holy land?(What about it?)Torn apart by creed(What about us?)What about the common man?(What about us?)Can't we set him free(What about us?)
What about children dying?(What about us?)Can't you hear them cry?(What about us?)Where did we go wrong?(Ooh)Someone tell me why(What about us?)
What about baby boy?(What about it?)What about the days?(What about us?)What about all their joy?(What about us?)What about the man?(What about us?)
What about the crying man?(What about us?)What about Abraham?(What about us?)What about death again?(Ooh)Do we give a damn?
Ah-ah-ah-ah-ahOoh-ooh-ooh-ooh-oohAh-ah-ah-ah-ahOoh-ooh-ooh-ooh-ooh

joi, 16 iunie 2022

Maine

Dacă aș putea să dau înapoi TIMPUL, aș face-o! Aș întoarce orele și secundele la toate ceasurile pământului... Aș îngheța timpul doar pentru a îmbrățișa anumiți oameni... Aș face-o o dată, de două ori, de zeci de ori, până când aș simți din nou că viața și-a potrivit toate rosturile. Din păcate, nu voi putea să fac asta, pentru că viața și timpul au doar un singur sens: mereu înainte, nici măcar o secundă înapoi. Va fi mereu doar un alt MÂINE, nici măcar o dată un alt IERI...

vineri, 24 decembrie 2021

Colindul colindelor








În colindă, cel puternic
Şi cel sfânt este Cuvântul,
Cum uneşte într-o noapte
Omul, cerul şi pământul.



Mai e vreme de colinde,
Se mai poate, se mai poate,
Dacă sufletul rămâne
Cel mai mare dintre toate.

Dar colinda din colinde,
N-are roluri, n-are mască,
Şi pe ea tot omul lumii
E chemat să o rostească.

Steaua, Sorcova şi Capra,
Pluguşorul şi Ajunul,
Le vor învăţa copiii,
Nu le va uita niciunul.

În colindă, cel puternic
Şi cel sfânt este Cuvântul,
Cum uneşte într-o noapte
Omul, cerul şi pământul.

Noi, prea multe ale noastre
Le-am pierdut la cotitură,
Prin colindele acestea
Revenim la starea pură.

Ca-ntr-o stampă din răstimpuri
Pe la geamuri sunt copiii,
Şi ies oamenii la ceruri,
Cu toţi morţii şi toţi viii.

N-am murit ca neam al lumii
În vreo clipă viforoasă,
Cât colindele colindă
Şi copiii sunt acasă.

Cum şi astăzi ne întoarcem
Şi pe prunci îi vom deprinde
Să nu uite niciodată
Oameni, ţară şi colinde.

Vin copiii să dezlege
Din obraji fantasme roşii,
Hei, primiţi-i cu colindul,
Că tresar în ei strămoşii.

Şi-i colindul semn heraldic,
Şi-i cultură în mişcare,
Că prin el deschidem firea,
Şi că spiritul nu moare.

Şi în sufletul prielnic
Pentru fapte osebite
Clopoţeii pun ninsoare,
Cerul, florile-şi trimite.

N-a murit colindul nostru,
Se mai poate, se mai poate,
Leru-i ler, florile dalbe,
La mulţi ani cu sănătate.

Colindul colindelor, de Adrian Păunescu

marți, 1 iunie 2021

Prea mult copil...



Cum trece vremea, peste mine, Doamne,
Când eu încerc să mă strecor tiptil!
Ma calcă primăveri, mă calcă toamne,
Şi-n loc de om... devin tot mai copil.

Şi azi întreb, de unde vine ploaia?
Cum creşte firul ierbii din pamânt?
De ce mă speriau cu ghionoaia,
Cum de erau şi astăzi nu mai sunt?

De ce ţi-e teamă prin pădurea deasă
Când soarele se duce-n asfinţit?
De ce furnica şi-a făcut o casă,
Iar greieru-i tot timpul rătăcit?

De ce mai şade peştele în apă
Când porumbelul urcă pân'-la nori?
Tăria pietrei, doar în geruri crapă?
De unde-şi iau parfum atâtea flori?

Cum cânt'-aşa frumos privighetoarea,
Iar lebăda... e mută, fără glas?
De ce e roşu macul, nu cicoarea...?
Prea mult copil, în mine, a rămas.

Poezie de Bunget Marin

luni, 2 noiembrie 2020

Raiul, daca


 
"Orice loc de pe pământ poate fi un colț de Rai, dacă avem cu cine împărți iubirea."

Valeria Mahok

joi, 19 septembrie 2019

Adio

Toamna. Deja o simțim că vine
în vântul de august,
în ploi de septembrie
torenţiale şi plangătoare,
un fior străbate pămantul

acum gol şi trist,
salutat de un soare rătăcit.
Acum, când timpul trece şi declină,
în toamna asta ce înaintează
cu o lentoare indicibilă,
cel mai bun timp al vieții noastre
ne spune îndelung adio.



Autunno. Già lo sentimmo venire
nel vento d'agosto,
nelle pioggie di settembre
torrenziali e piangenti
e un brivido percorse la terra
che ora, nuda e triste,
accoglie un sole smarrito.
Ora che passa e declina,
in quest'autunno che incede
con lentezza indicibile,
il miglior tempo della nostra vita
e lungamente ci dice addio.


Vincenzo Cardarelli

duminică, 14 iunie 2015

Amintiri


... Purtăm în noi destule amintiri
din caruselul fostelor iubiri,
să nu ne fie dureros de rău
în viaţa mea, cu adevărul tău,
în carnea ta, cu gărgăunii mei -
şi, iată-ne căzuţi, ca nişte zei,
din cerul poeziei pe pământ,
să ne schimbăm cuvântul după vânt,
să ne purtăm iubirea după căi
care, oricum, nu-ncap în ochii tăi,
care, oricum, nu trec prin gândul meu,
dar ... se întorc la cineva mereu ...

Reflex 76 - poezie de George Ţărnea, din Cartea Claudiană (110 poeme reflexive)

marți, 7 octombrie 2014

Singuri in noapte


Terra noaptea
Imagini de pe Statia Orbitala Internationala



Imagini: http://eol.jsc.nasa.gov/
Muzica: "Freedom Fighters", La doi pași de iad