Se afișează postările cu eticheta cuvant. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cuvant. Afișați toate postările

vineri, 24 decembrie 2021

Colindul colindelor








În colindă, cel puternic
Şi cel sfânt este Cuvântul,
Cum uneşte într-o noapte
Omul, cerul şi pământul.



Mai e vreme de colinde,
Se mai poate, se mai poate,
Dacă sufletul rămâne
Cel mai mare dintre toate.

Dar colinda din colinde,
N-are roluri, n-are mască,
Şi pe ea tot omul lumii
E chemat să o rostească.

Steaua, Sorcova şi Capra,
Pluguşorul şi Ajunul,
Le vor învăţa copiii,
Nu le va uita niciunul.

În colindă, cel puternic
Şi cel sfânt este Cuvântul,
Cum uneşte într-o noapte
Omul, cerul şi pământul.

Noi, prea multe ale noastre
Le-am pierdut la cotitură,
Prin colindele acestea
Revenim la starea pură.

Ca-ntr-o stampă din răstimpuri
Pe la geamuri sunt copiii,
Şi ies oamenii la ceruri,
Cu toţi morţii şi toţi viii.

N-am murit ca neam al lumii
În vreo clipă viforoasă,
Cât colindele colindă
Şi copiii sunt acasă.

Cum şi astăzi ne întoarcem
Şi pe prunci îi vom deprinde
Să nu uite niciodată
Oameni, ţară şi colinde.

Vin copiii să dezlege
Din obraji fantasme roşii,
Hei, primiţi-i cu colindul,
Că tresar în ei strămoşii.

Şi-i colindul semn heraldic,
Şi-i cultură în mişcare,
Că prin el deschidem firea,
Şi că spiritul nu moare.

Şi în sufletul prielnic
Pentru fapte osebite
Clopoţeii pun ninsoare,
Cerul, florile-şi trimite.

N-a murit colindul nostru,
Se mai poate, se mai poate,
Leru-i ler, florile dalbe,
La mulţi ani cu sănătate.

Colindul colindelor, de Adrian Păunescu

miercuri, 20 februarie 2013

Nimic


Am o pofta nebuna sa nu fac nimic:
Sa stau sa ascult cum se scurge viata
Cu flori si cu umbre si ploaie si vant…
Am o pofta nebuna sa spun: S-a sfarsit!
Am o pofta nebuna sa musc din cuvant
Si nimeni, vre-odata, sa nu il mai spuna,
Sa-l uite si-acela ce l-a nascut…
Am o pofta nebuna sa uit ca mai sunt…
Am o pofta nebuna sa strig inspre lume
S-auda cuvantul acel, nerostit,
S-asculte cum viata se scurge alene…
Si totusi… am o pofta nebuna sa nu fac nimic!

Sursa

sâmbătă, 3 noiembrie 2012

Totul este iubire


When you hold me like this
so many memories fill my eyes
the first time we kissed
the times we nearly said good-bye
but still here we are
tested and tried and still true
and stronger than we ever knew

Chorus:

Love is all
the laughter and the tears that fall
the mundane and the magical
love is all
all is love
the careless word, the healing touch
the getting and the giving of
all is love
there's a me you've always known
the me that's a stranger still
the you that feels like home
and the you that never will
but still here we lie
tender and trusting and true
with everything that we've been through

Repeat Chorus

All the glory
all the pain
all the passion
that turns to ashes
only to rise again

Love is all
the laughter and the tears that fall
the mundane and the miracle
love is all
all is love
the careless word, the healing touch
the getting and the giving of
all is love

Dincolo de mine



                                                            Versuri de Sorin Cerin
Te iubesc dincolo de mine......
Si daca m-as îneca în ochii tai,
Cine mi-ar descoperi trupul inimii mele?
Ce a batut atât de dureros pentru tine,
Înger al iubirii.

Nu cred ca ai reusit vreodata sa întelegi,
Moartea unui singur Cuvant,
Din marea noastra iubire,
A carui suflare s-a pierdut sub pasii,
Uitarii tale.

Si daca as reusi sa parasesc,
Gândurile tale,
Chiar crezi ca norii nu ma vor plânge niciodata?
Ca Soarele nu ma va arde cu foc de amintire,
În inima ta?

Chiar crezi ca natura cuvântului prin care te-am iubit,
Nu mai are lacrimile misterului prin care,
Era candva o stea din tine,
Mereu a sufletului meu?

Ne-am întâlnit la margine de Destin,
Unde ploua cu singuratate,
Eram atât de mult adevar unul de altul,
Încât nici oceanul privirilor noastre
Nu putea fi mai singur si trist decât noi.

Si atunci am înteles,
Ca ne-am nascut din dorul de a muri împreuna,
Mai vii cu fiecare zâmbet ce ne unea mâinile,
Încatusate în speranta,
De a fi una si aceeasi clipa,
A Nemuririi,
Fiindca pana si ingerii nostri
Se iubesc,
In paradisul de dincolo de noi.

Te iubesc!