În colindă, cel puternic
Şi cel sfânt este Cuvântul,
Cum uneşte într-o noapte
Omul, cerul şi pământul.
Mai e vreme de colinde,
Se mai poate, se mai poate,
Dacă sufletul rămâne
Cel mai mare dintre toate.
Dar colinda din colinde,
N-are roluri, n-are mască,
Şi pe ea tot omul lumii
E chemat să o rostească.
Steaua, Sorcova şi Capra,
Pluguşorul şi Ajunul,
Le vor învăţa copiii,
Nu le va uita niciunul.
În colindă, cel puternic
Şi cel sfânt este Cuvântul,
Cum uneşte într-o noapte
Omul, cerul şi pământul.
Noi, prea multe ale noastre
Le-am pierdut la cotitură,
Prin colindele acestea
Revenim la starea pură.
Ca-ntr-o stampă din răstimpuri
Pe la geamuri sunt copiii,
Şi ies oamenii la ceruri,
Cu toţi morţii şi toţi viii.
N-am murit ca neam al lumii
În vreo clipă viforoasă,
Cât colindele colindă
Şi copiii sunt acasă.
Cum şi astăzi ne întoarcem
Şi pe prunci îi vom deprinde
Să nu uite niciodată
Oameni, ţară şi colinde.
Vin copiii să dezlege
Din obraji fantasme roşii,
Hei, primiţi-i cu colindul,
Că tresar în ei strămoşii.
Şi-i colindul semn heraldic,
Şi-i cultură în mişcare,
Că prin el deschidem firea,
Şi că spiritul nu moare.
Şi în sufletul prielnic
Pentru fapte osebite
Clopoţeii pun ninsoare,
Cerul, florile-şi trimite.
N-a murit colindul nostru,
Se mai poate, se mai poate,
Leru-i ler, florile dalbe,
La mulţi ani cu sănătate.
Colindul colindelor, de Adrian Păunescu
