Învaţă să fii tu,să nu râzi,
Când lângă tine toţi plâng.
Învaţă să trăieşti clipa
Căci anii se duc rând pe rând.
Învaţă să visezi,să zbori cu gândul
Că toate pleacă sau se schimbă.
Învaţă să preţuieşti palma
Ce nu te loveşte,ci te alintă.
Învaţă să găseşti visele de ieri în ziua de azi,
Şi să te ridici mereu când cazi.
Învaţă să porţi în suflet mereu,
Tot ceea ce-i sfânt în sufletul tău.
Învaţă să asculţi ploaia cum plânge
Să oferi un zâmbet chiar şi unui înger
Învaţă să vezi că în tot răul stă ascuns un bine
Că până şi un duşman ţine puţin la tine.
Învaţă că după zilele rele
Vin zilele bune
Învaţă ca problemele
Să le transformi în urme.
Învaţă să nu regreţi nimic din ce ai facut.
Învaţă să nu-i uiţi
Pe cei ce în tine au crezut.
Învaţă să iubeşti
Chiar dacă nu eşti iubit
Şi de-ai fi singur pe pământ
Învaţă să fii fericit !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu