Ce-ar fi fost dacă...?

Despre trenurile vieții, alegerile pe care nu le-am făcut și timpul care nu se mai întoarce

„Este foarte adevărat că ultima parte a unui spectacol este cea mai bună. Nu știu de ce nu s-a început cu ea.” Vorbele lui Dan Spătaru, rostite cu acel amestec de candoare și înțelepciune pe care numai oamenii ce au cunoscut gustul aplauzelor îl pot avea, mi-au rămas în minte. Poate pentru că, ajuns la 64 de ani, încep să înțeleg mai bine paradoxul lor. Poate pentru că viața, asemenea unui spectacol, își dezvăluie adevăratul înțeles abia spre final, atunci când cortina încă nu a căzut, dar publicul începe să înțeleagă povestea.

Și-atunci mă întreb: dacă ultima parte este cea mai frumoasă, de ce nu ne este dat să începem cu ea? De ce trebuie să străbatem atâția ani de căutări, de neliniști, de încercări și renunțări până să învățăm să prețuim ceea ce, la început, nici măcar nu observam?

De aici, poate, se naște întrebarea care ne însoțește, discretă și încăpățânată, pe măsură ce înaintăm în vârstă: ce-ar fi fost dacă...?

Traieste clipa

Învaţă să fii tu,să nu râzi, Când lângă tine toţi plâng. Învaţă să trăieşti clipa Căci anii se duc rând pe rând. Învaţă să visezi,să zbori cu gândul Că toate pleacă sau se schimbă. Învaţă să preţuieşti palma Ce nu te loveşte,ci te alintă. Învaţă să găseşti visele de ieri în ziua de azi, Şi să te ridici mereu când cazi. Învaţă să porţi în suflet mereu, Tot ceea ce-i sfânt în sufletul tău. Învaţă să asculţi ploaia cum plânge Să oferi un zâmbet chiar şi unui înger Învaţă să vezi că în tot răul stă ascuns un bine Că până şi un duşman ţine puţin la tine. Învaţă că după zilele rele Vin zilele bune Învaţă ca problemele Să le transformi în urme. Învaţă să nu regreţi nimic din ce ai facut. Învaţă să nu-i uiţi Pe cei ce în tine au crezut. Învaţă să iubeşti Chiar dacă nu eşti iubit Şi de-ai fi singur pe pământ Învaţă să fii fericit !
Sursa: 71geea

Nu regret...

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
toate trec ca floarea spulberată.
Veştejit de-al toamnei mele frig,
nu voi mai fi tânăr niciodată.

N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum
inimă răcită prea devreme
s-o pornesc din nou desculţ la drum,
stamba luncii n-o să mă mai cheme.

Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
pui pe buze flacăra pornirii
o, pierdutul prospeţimei har
cu vioiul clocot al simţirii!

În dorinţi încep zgârcit să fiu,
te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?
Parcă pe un cal trandafiriu
vesel galopai de dimineaţă.

Toţi suntem vremelnici pentru veci,
rar ning fagii frunzele deşarte...
binecuvântat să fie deci
că trăiesc şi că mă duc spre moarte.

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig - Serghei Esenin

Privilegiu