Ploaia

Plouă în sufletul meu cu tine și nu mai știu... unde sunt eu, unde începi tu și unde se termină ploaia.

Nichita Stănescu

 

Jurnal de toamna

"Când viața se înțepenește în noi scriem, scrisul e o ploaie curată ce cade din cer... Ploaia nu are stil, se scrie simplu așa ca o respirație, dar lumea tristeții e mereu dincolo de cuvinte, de aceea e greu să scrii despre tristete, să descoperi neînțelesul când pacea ta plutește deasupra ca un corb flâmând. Cel care scrie ia cu timpul, chipul scrisului său, își crează o lume în care se simte ca peștele în apă, apoi începe să înoate împotriva curentului. Atunci umbra lui se îndepărtează tot mai mult de el, merge singură înainte, pe același drum pe care și-ar fi dorit el să meargă..."

Sursa

Traieste clipa

Învaţă să fii tu,să nu râzi, Când lângă tine toţi plâng. Învaţă să trăieşti clipa Căci anii se duc rând pe rând. Învaţă să visezi,să zbori cu gândul Că toate pleacă sau se schimbă. Învaţă să preţuieşti palma Ce nu te loveşte,ci te alintă. Învaţă să găseşti visele de ieri în ziua de azi, Şi să te ridici mereu când cazi. Învaţă să porţi în suflet mereu, Tot ceea ce-i sfânt în sufletul tău. Învaţă să asculţi ploaia cum plânge Să oferi un zâmbet chiar şi unui înger Învaţă să vezi că în tot răul stă ascuns un bine Că până şi un duşman ţine puţin la tine. Învaţă că după zilele rele Vin zilele bune Învaţă ca problemele Să le transformi în urme. Învaţă să nu regreţi nimic din ce ai facut. Învaţă să nu-i uiţi Pe cei ce în tine au crezut. Învaţă să iubeşti Chiar dacă nu eşti iubit Şi de-ai fi singur pe pământ Învaţă să fii fericit !
Sursa: 71geea

Eu si... ploaia

Saruta ploaia

Prea mult copil...

Cum trece vremea, peste mine, Doamne,

Când eu încerc să mă strecor tiptil!

Ma calcă primăveri, mă calcă toamne,

Şi-n loc de om... devin tot mai copil.

Şi azi întreb, de unde vine ploaia?

Cum creşte firul ierbii din pamânt?

De ce mă speriau cu ghionoaia,

Cum de erau şi astăzi nu mai sunt?

De ce ţi-e teamă prin pădurea deasă

Când soarele se duce-n asfinţit?

De ce furnica şi-a făcut o casă,

Iar greieru-i tot timpul rătăcit?

De ce mai şade peştele în apă

Când porumbelul urcă pân'-la nori?

Tăria pietrei, doar în geruri crapă?

De unde-şi iau parfum atâtea flori?

Cum cânt'-aşa frumos privighetoarea,

Iar lebăda... e mută, fără glas?

De ce e roşu macul, nu cicoarea...?

Prea mult copil, în mine, a rămas.

Poezie de Bunget Marin

Ploua, ploua...

Si iarasi...

Nervi de toamnă

E toamnă, e foşnet, e somn...
Copacii, pe stradă, oftează;
E tuse, e plânset, e gol...
Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,
Pe drumuri fac gesturi ciudate -
Iar frunze, de veşnicul somn,
Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,
Şi-amanţii profund mă-ntristează -
Îmi vine să râd fără sens,
Şi-i frig, şi burează.

Nervi de toamnă - George Bacovia

In vis

De ce-ai plecat?

   de  Ion Minulescu

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai,
Prin munţii cu păduri de brad,
Oricine-ar fi - femeie sau bărbat -
Potecile te duc spre Iad,
Şi nu, ca-n lumea basmelor, spre Rai?...

De ce-ai plecat
Cu vântu-n părul tău vâlvoi,
Când nici un glas nu te-a chemat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
Potecile sunt încă pline de noroi?...

De ce-ai plecat?...
Tu nu ştiai
Că-n luna mai
E luna primului păcat -
Păcatul care dintr-o glumă
Te prinde-n laţ şi te sugrumă
Şi-apoi te-aruncă-afară-n ploaie,
În lada cu gunoaie?...

Opreşte-te!...
Priveşte-n jurul tău...
Şi dacă nu ţi-ai murdărit
Pantofii de noroi,
Fă-ţi cruce
Şi întoarce-te napoi!...
Fă-ţi cruce
Fiindcă n-ai păcătuit
Decât în vis...
Şi visul s-a sfârşit!...

Adio

Toamna. Deja o simțim că vine
în vântul de august,
în ploi de septembrie
torenţiale şi plangătoare,
un fior străbate pămantul
acum gol şi trist,
salutat de un soare rătăcit.
Acum, când timpul trece şi declină,
în toamna asta ce înaintează
cu o lentoare indicibilă,
cel mai bun timp al vieții noastre
ne spune îndelung adio.


Autunno. Già lo sentimmo venire
nel vento d'agosto,
nelle pioggie di settembre
torrenziali e piangenti
e un brivido percorse la terra
che ora, nuda e triste,
accoglie un sole smarrito.
Ora che passa e declina,
in quest'autunno che incede
con lentezza indicibile,
il miglior tempo della nostra vita
e lungamente ci dice addio.

Vincenzo Cardarelli

Sursa

05 iunie 2018

Daca palatul...

Toamna in suflet

Ploaie de vara

Umbrela fara rost

Barlad, 23 mai 2013

De ma vei chema...

Mii si mii de ganduri...

Bancherul