Toamnă în doi

TOAMNĂ ÎN DOI
de Boris Ioachim

Ştii, niciodată toamna nu mi-a părut frumoasă
Când tu eşti lângă mine, sub palidele foi –
Fiindcă am bănuiala că e, mereu, geloasă
Când ne vede-n înserare, alături, pe amândoi

Cum ne plimbăm de mână, ca doi cuminţi copii,
Pe aleea ce-i golită de gingaşele flori...
Dar, ştii, îmi place seara, când toate cele vii
Plecate-s la culcare, sub ruginii culori.

Iar ochii tăi, iubito, atât de lucitori,
Îmi luminează firea şi ochii obosiţi –
Chiar dacă-i lună plină, sau sunt doar vineţi nori
Mă fac să simt, prea bine, că-ţi sunt dragi şi iubiţi.

Să ne-aşezăm pe-o bancă – în fond, suntem copii -
Ce dacă-argintul toamnei pe păr ne-a adăstat!
Doar astfel mai simţi-vom că suntem, încă, vii...
Hai s-alungăm tristeţea ce-n ani, ne-a tot curtat.

...Ştii, totdeauna, toamna mi s-a părut pâcloasă –
Dar, când tu eşti cu mine, sub palidele foi
Îmi vine, aşa, în minte că, totuşi, e frumoasă –
Când ne plimbăm pe alee de mână, amândoi...