Fericirea

Fericirea este sa poti pune doua farfurii pe masa, sa ai cu cine imparti hrana, apa, soarele, serile, fiecare zi din viata. Asa incepe bogatia. Singura pe care o putem lua cu noi.

Frumos și blând

S-au întâlnit pe-un colț de gând,
„Suflet frumos” cu „suflet blând”.
Și se plimbau mergând la pas,
Prin toamna ce le-a mai rămas.
Aveau atâtea să își spună,
Câte în soare și în lună,
Dar ei doar se plimbau duios,
Sufletul blând și cel frumos.

Ei își spuneau în sinea lor,
În doi e totul mai ușor,
Dacă mereu sunt gând la gând,
Suflet frumos și suflet blând.
Într-un târziu suflet frumos,
Privind la frunze ce cad jos,
Pe suflet blând îl întreba,

Nedumerit în sinea sa:
-Cum poți să fii atât de blând,
Când peste tot sunt nori și vânt?
Dar suflet blând dar curajos,
Îi spuse lui suflet frumos:
-Eu nu am fost atât de blând ,
De când cutreier pe pământ,
Dar viața m-a făcut sa fiu

Blând, răbdător, dar totuși, viu.
Dar tu? Cum ești așa frumos?
Când toate parcă-ți sunt pe dos.
Mereu lovit cu vorbe grele,
Însingurat sub cer cu stele.
-Eu sunt frumos fiindcă iubesc,
Tot ce e simplu și firesc,

Iubesc și câmpul plin cu flori,
Și ploaia care cade-n zori.
Și-așa frumos își povesteau,
Câte pe suflet ei aveau,
Pribegi prin vise și prin gând,
Suflet frumos și suflet blând.

Poezie de Silviu Marius Muntean

Să-mbătrânim în doi

Să-mbâtrânim în doi, iubito,

Ca două calde șoapte
Ce trec prin mii de ierni zâmbind
Și se ating în noapte.

Vor trece ani prin părul meu,
Cărunți vor fi pe tâmple,
Vom fi doar noi și Dumnezeu
Ce poate să se-ntample?

Poate va fi să mor în prag
Sau să trăiesc o vreme,

Să îți sărut mâna cu drag
Să nu am a mă teme.

Ți-am spus mereu că te iubesc,
Îți spun că-mi ești frumoasă,
Eu am simțit tot ce ți-am spus,
Și-aș vrea să-mi fii acasă.

Tu doar mă lasă să-ți sărut
Și degete și coapsă,
Să-mi fii în dragoste-nceput
Și-n inimă mireasă.

Să-mbâtrânim ca doi maturi,
Copii mereu în suflet
Și-mbrățișați, în seri târzii,
Să ne stropim cu zâmbet.

Și peste vreme, sub castani,
Să ne plimbăm de mână,
Să numărăm iubirea-n ani,

În serile cu lună.

Și-ncărunțiți de-atâtea veri,
Atinși de ploi și vise,

Să ne fim calde mângâieri
Pe trupurile ninse.

Să-mbătrânim în doi (din volumul "Tu ești Iubire"), de Daniel Leonard Moraru

In doi

Uneori, când nu spunem nimic spunem cel mai mult.

Sursa

Viata, ca un vals

Pretuire

Sursa

Toamna in doi

Foto

Chiar daca... nu-i poveste!

Liniste in doi

Daca n-ai iubi

Atat de dor să visez în doi

Dragostea de care se si moare

Doi

Durerea o putem suporta şi singuri, dar, pentru a fi fericiţi, este nevoie de doi.

Elbert Hubbard

Toamnă în doi

TOAMNĂ ÎN DOI
de Boris Ioachim

Ştii, niciodată toamna nu mi-a părut frumoasă
Când tu eşti lângă mine, sub palidele foi –
Fiindcă am bănuiala că e, mereu, geloasă
Când ne vede-n înserare, alături, pe amândoi

Cum ne plimbăm de mână, ca doi cuminţi copii,
Pe aleea ce-i golită de gingaşele flori...
Dar, ştii, îmi place seara, când toate cele vii
Plecate-s la culcare, sub ruginii culori.

Iar ochii tăi, iubito, atât de lucitori,
Îmi luminează firea şi ochii obosiţi –
Chiar dacă-i lună plină, sau sunt doar vineţi nori
Mă fac să simt, prea bine, că-ţi sunt dragi şi iubiţi.

Să ne-aşezăm pe-o bancă – în fond, suntem copii -
Ce dacă-argintul toamnei pe păr ne-a adăstat!
Doar astfel mai simţi-vom că suntem, încă, vii...
Hai s-alungăm tristeţea ce-n ani, ne-a tot curtat.

...Ştii, totdeauna, toamna mi s-a părut pâcloasă –
Dar, când tu eşti cu mine, sub palidele foi
Îmi vine, aşa, în minte că, totuşi, e frumoasă –
Când ne plimbăm pe alee de mână, amândoi...

Tacere in doi

Intre soare si ploi

Fericire pe palma

Poveste in doi

Timpul ingroapa amintiri

Amintiri