Iubirea cea mai mare

Adanca privire

Sunt plin de tine daca pleci de-acasa, cu tine vesnic m-as impovara, cand, noapte-zi, peretii ma apasa eu, sub sprancene port privirea ta. Absenta ta ca streangul sub barbie ma strange, daca tu te-ndepartezi, iar mana stanga parca-mi e pustie tragandu-mi inima catre zapezi. O umbra sant, atunci cand tu n-ai umbra, incuviinteaza umbrei care sant sa nu se teama cand cu tine umbla oriunde pui piciorul pe pamant. La paginile scrise inainte de ceilalti orbi care-au putut vedea adaug ca iubirea reaprinde si ochii tai,aici, in fruntea mea. Caci asta e iubirea cea mai mare, sa vezi cu ochii celuilalt, adanc, iar cand nu e cu tine si te doare Sa-i simti in ochii tai pe-ai lui cum plang. Asa simt eu acum cand esti departe si nu mai stiu e noapte sau e zi, te tin aici pe viata si pe moarte, te vad ca ma si tem ca vei orbi. Din ochii tai mi-i fac pe-ai mei acasa, ca pe-o lumina vie te astept, dar stanga mea, de dorul tau, ma lasa, zmulgandu-mi parca inima din piept. Nici nu mai stiu, e iarna sau e vara, privirile ni s-au unit de tot raman aici, dar am fugit afara, te-as parasi cumva, dar nu mai pot. Zapezi si flori traiesc impreunate, miracol si cosmar, la fel, asa, cutitul altii mi-l infig in spate, Tu ai privirea in privirea mea. Si poate ca aceasta e iubirea, nu numai gelozie si asalt, ci sa-ti modifici intr-atat privirea incat sa vezi la fel ca celalalt. Profetii insa iata ce-mi arata : te sorb din ochi, precum si tu ma sorbi, si ne vom cheltui lumina toata, ingenunchind sub cer ca niste orbi.