Prin tine

Mă-ntorc bolnav cu fața către stele,

Mă dau luminii lunii   împrumut,

Dar pe deasupra gândurilor mele 

Acelaşi gong de noapte a bătut.

La capătul privirilor prin lotuşi,

La capătul luminilor prin cer 

Te regăsesc înfiripată,  totuşi,

Din marea ferbințială şi din ger.

Şi orişicât m-aş depărta de tine, 

Povara amintirii e mai grea. 

Să mă arunc în Univers - îmi vine, 

Dar mă scufundă-n aer,  umbra TA .

Mi-aş cumpăra, fugind pe deşălate,

Cu oasele ostatice oricui,

Măcar atât: un pic de LIBERTATE,

Dar, pentru mine - libertate... NU-I!

EU  nu trăiesc de fapt,  decât prin  TINE.

EU nu mai sunt de multă vreme... EU

Şi-mi este rău şi când îți este bine 

Şi numai TU  decizi destinul meu.

Spinarea ca un terci mi se-ncovoaie 

Şi  toți ceilalți mi-apar ca bieți nebuni,

Atârn de tine ca un miel de oaie 

Prin umbrele lunaticei pasiuni.

Nu-ți cer nimic, îmi ştiu prea bine firea 

Şi simt că nu te pot înstrăina 

Şi-acum, când mi-a rămas numai iubirea 

Eu  NU te chem,  ci-ți  spun: RĂMÂI  AŞA  !

Printre greşeli aproape ordinare 

Dispar din calendar fără motiv,

Mereu te voi trăda pentru oricare 

Ca să  te  pot  IUBI  DEFINITIV.

Prin tine - poezie de Adrian Păunescu