Mă-ntorc bolnav cu fața către stele,
Mă dau luminii lunii împrumut,
Dar pe deasupra gândurilor mele
Acelaşi gong de noapte a bătut.
La capătul privirilor prin lotuşi,
La capătul luminilor prin cer
Te regăsesc înfiripată, totuşi,
Din marea ferbințială şi din ger.
Şi orişicât m-aş depărta de tine,
Povara amintirii e mai grea.
Să mă arunc în Univers - îmi vine,
Dar mă scufundă-n aer, umbra TA .
Mi-aş cumpăra, fugind pe deşălate,
Cu oasele ostatice oricui,
Măcar atât: un pic de LIBERTATE,
Dar, pentru mine - libertate... NU-I!
EU nu trăiesc de fapt, decât prin TINE.
EU nu mai sunt de multă vreme... EU
Şi-mi este rău şi când îți este bine
Şi numai TU decizi destinul meu.
Spinarea ca un terci mi se-ncovoaie
Şi toți ceilalți mi-apar ca bieți nebuni,
Atârn de tine ca un miel de oaie
Prin umbrele lunaticei pasiuni.
Nu-ți cer nimic, îmi ştiu prea bine firea
Şi simt că nu te pot înstrăina
Şi-acum, când mi-a rămas numai iubirea
Eu NU te chem, ci-ți spun: RĂMÂI AŞA !
Printre greşeli aproape ordinare
Dispar din calendar fără motiv,
Mereu te voi trăda pentru oricare
Ca să te pot IUBI DEFINITIV.
Prin tine - poezie de Adrian Păunescu
