Integritate și onestitate

"Integritate și onestitate. Prima este despre a nu mă minți pe mine însumi. A doua este despre a nu-i minți pe ceilalți. Iar din experiența mea a doua nu poate exista fără prima. Cred că unul dintre cele mai grele lucruri în viață este integritatea, nu onestitatea. Mintea noastră este o fabrică de bullshit-uri, de fantezii, de minciuni. Face toate astea pentru a ne feri de durere. De durerea adevărului. Inventează tot felul de scenarii logice prin care să ne absolve de partea noastră de responsabilitate. Fie că este într-o ceartă cu partenerul de viață, cu un bun prieten sau în interacțiunile cu angajații. De prea multe ori cădem în fantezia că scopul minții noastre este să găsească adevărul. Nici pe departe. Scopul principal al prietenului de la mansardă este să ne ferească de durere și să ne îndrume spre plăcere. Dacă nu ar fi așa atunci nu am auzi de dependenți de droguri, alcool, tutun sau mâncare nesănătoasă. Așa că omul care a dobândit abilitatea de nu se minți pe el însuși este un om foarte rar în societate."

Razvan Cazanescu

Marea umilinţă

Corneliu Vadim Tudor,

plecat sa-si intalneasca prietenii "unde e lumina..."

Marea umilinţă 
de Corneliu Vadim Tudor

Ferice, dar, de voi, prieteni morţi
Că nu vedeţi cum ni se sparge ţara
Cum lupii trag cămaşa ei la sorţi
Şi-n iarnă ni se schimbă primăvara.

Eu pe-ntuneric scriu acest poem
Nişte nemernici iar ne-au stins lumina
Pe cine să înjur sau să blestem
Cînd noi, românii, purtăm toată vina?

Şi gazele, ca mîine, s-or opri
Pe urmă vom bea apă ruginie
Trăim calvarul ăsta zi de zi
Drum bun spre Evul Mediu, Românie!

Nici n-ai unde să suni, toţi se ascund
Eşti prizonierul neamurilor proaste
La Primărie? Eşti prea rupt în fund!
La Minister? Te bate la trei coaste!

Nici o instanţă nu te bagă-n seamă
Nici nu exişti, tu, cetăţean de rînd
Ţesutul societăţii se destramă
Iar statul e doar un vampir flămînd.

Tu nu mai ştii ce-i aia "trai decent"
În beznă stai, te speli cu apă rece
Mai cald e-afară ca-n apartament
Exterminaţi sîntem, din zece-n zece.

Îmi beau cafeaua trist şi gînditor
Nu mai fumez, dar viciul tot mă muşcă
Regret profund că sînt doar scriitor
Aş da stiloul astăzi pe o puşcă.

Aprind o lumînare şi mă văd
În casa scundă, a copilăriei
Cînd vijelia-n pomi făcea prăpăd
Dar îngeri zdraveni ţineau piept urgiei.

Însă atunci era după război
Rănită era ţara, şi datoare -
Acum, ea este pradă la strigoi
Şi sclava unei Mafii-ngrozitoare.

Am dat lumina, gazele şi apa
Pe mîna unor mercenari străini
Zic că-s prieteni, dar ne sapă groapa
Scot bani din piatră seacă şi din spini.

Nu ne putem gospodări în viaţă?
Ajuns-am un popor de retardaţi?
Atunci e clar: scuipaţi-ne în faţă!
Ne place să fim viermi? Să fim călcaţi!

Umilitoare e această stare
Să nu mai ai nimic în ţara ta
Să vezi cum ultima redută moare
Şi să te rogi de moarte să te ia.

Eu vă invidiez, amici plecaţi
În altă lume, unde e lumină
Acolo sînteţi, toţi, surori şi fraţi
Şi beţi nectar, nu apă cu rugină.

V-a luat la vreme Dumnezeu la cer
Eu văd în asta, poate, o răsplată
El v-a ferit de acest timp mizer
Cînd ţara noastră e crucificată.

Cînd lumea plînge-n pumni şi n-are bani
Nici de mîncare, sau medicamente
În timp ce politrucii talibani
Fac şi desfac Guverne, Parlamente.

E un dezastru grav şi general
Mai jos de-atîta chiar că nu se poate
Mai bine-n groapă decît la canal
Şi cred că doar războiul mondial
Ne poate vindeca de laşitate!

Regretaţilor mei amici Eugen Barbu, Nichita Stănescu, Adrian Păunescu, Fănuş Neagu, Gh. Eminescu, Ion Voicu, Aristide Buhoiu, Mircea Muşat, Mihai Ungheanu, Raoul Şorban, Sergiu Nicolaescu, Anca Petrescu, Ştefan Iordache, Antonie Plămădeală, Constantin Galeriu