„Nu cădea în capcana idealismului și nu te amăgi că adevărul te va apropia de oameni. Oamenii îi iubesc și îi prețuiesc pe cei care le oferă iluzii reconfortante. De-a lungul istoriei, cei care au spus adevărul au fost, de cele mai multe ori, pedepsiți.”
Se afișează postările cu eticheta citat. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta citat. Afișați toate postările
sâmbătă, 15 noiembrie 2025
vineri, 22 august 2025
vineri, 6 decembrie 2024
Cine esti?
"Cu oamenii cu care trebuie să mă supraveghez când vorbesc, mai bine nu mai vorbesc. Ne salutăm şi ne dăm informaţii meteorologice.
Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc ca şi cum aş vorbi cu mine. Iar cu lumea, în general, ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândeşti?
În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o privire - mai mult decât o bibliotecă.
Ce ştim noi despre alţii? Doar ce ne-arată ei. În tăcerile lor nu putem pătrunde. Bănuiesc că fiecare poartă-n suflet câte o cruce şi că fiecare este un rezumat al sufletului celorlalţi.
Nu-mi place să vorbesc tern, ca-ntr-un raport. Totdeauna amestec gluma cu seriosul. Să știi că nu-mi bat joc niciodată de nimic și de nimeni. În viața mea nu mi-am bătut joc de nimeni și de nimic. Pentru mine, limba este ca o ființă cu care glumesc, mă joc, din care vreau să scot tot ce pot. N-o las să lenevească și să dospească. O trag de-o ureche, îi dau un bobârnac și-n același timp am un mare și neclintit respect pentru ea! Nu uit că e singurul sistem de semnalizare cu-adevărat uman.
O parte din om se conjugă cu verbul “a avea”, cealaltă parte se conjugă cu verbul “a fi”; important este ca partea lui “a fi” să fie măcar egală cu cea a lui “a avea”. Cei pentru care “a fi” atârnă mai mult decât “a avea” sunt cei care trăiesc pentru a şti, pentru a afla, ceilalţi sunt robii obiectelor, robi strict ai materiei. Orizontul lor este mărginit de obiecte ca de-un parapet. Ei suferă de-o incurabilă orbie spirituală.
Un lucru însă a reușit să facă Mama din mine și să fac și eu din mine: un om care are-o mentalitate de om de cultură: respect pe cel care-o creează, respect pe cel care-o răspândește, respect pe cel care-o respectă. De când e lumea și pământul, există o categorie sufletească de oameni puși pe căpătuială, pentru care banul e mai presus de orice, e singura valoare-n care cred și căreia i se-nchină, pentru că - ce e drept nu-i păcat! - banul e cel mai bun prieten, cel mai bun protector, el n-are miros și deschide toate ușile. Și cum omul - spre deosebire de-animale, mănâncă mai mult decât pentru a-și astâmpăra foamea, bea mai mult decât pentru a-și astâmpăra setea, face amor nu numai pentru a-și reproduce specia, ucide cu premeditare fără să-și mănânce victima - acumulează mai mult decât ar avea nevoie chiar pentru un trai îmbelșugat, e rapace pentru că acumularea îi dă senzația de siguranță și de superioritate asupra altuia. Asta dovedește cât de puțin evoluează mentalitatea oamenilor. Printre-acești cumularzi de bunuri materiale sunt unii care-au trecut prin război, prin bombardamente, prin cutremure, prin revoluție, prin tot ceea ce-și demonstrează că poți pierde totul într-o clipă, și n-au învățat nimic.
Eu rămân la părerea că momentul cel mai important al vieții este momentul în care-ți dai seama cine ești."
marți, 15 octombrie 2024
miercuri, 29 noiembrie 2023
Alegerea
"Fericirea este o alegere. Fiecare dintre noi suntem responsabili de fiecare secunda a vietii noastre."
Oana Pellea
vineri, 7 iulie 2023
Inima...
"Orice ai iubi, inima ta devine fragilă și se poate frânge ușor. Dacă
dorești să te asiguri că va rămâne intactă, nu trebuie să o dăruiești
nimănui, nici măcar unui animal. Înfășoar-o cu atenție în hobby-urile
tale și în mici luxuri, și evită orice conexiuni. Închide-o sub un lacăt
în seiful egoismului tău. Te asigur însă că atât
timp cât o vei ține în acest seif, în întuneric, fără aer, nemișcată, ea
se va schimba, chiar dacă va fi în siguranță. Nu se va frânge dar va
deveni impenetrabilă și împietrită. A iubi înseamnă a fi vulnerabil."
vineri, 12 mai 2023
Filozofie
"Filozofia mea este: Nu e treaba mea ce spun oamenii despre mine. Eu sunt ceea ce sunt si fac ceea ce fac. Nu astept nimic si accept totul. Si asta face viata mai usoara. Trăim într-o lume în care funerariile sunt mai importante ca decedatul, căsătoria e mai importanta ca iubirea, aspectul e mai important decât sufletul. Trăim într-o cultura de ambalaj care disprețuiește conținutul.
Pe măsură ce îmbătrânești, realizezi că vrei doar să plângi. Nici măcar din cauza durerii sau a doliului, ci din cauza măreției vieții. Cred că există un copil în noi toți. Eu unul am poza copilăriei în telefon. Pentru ea, sunt un băiețel care se plimbă pe plajă. Mă uit la el și spun: „Am reușit, copile! ”"
joi, 16 martie 2023
miercuri, 8 martie 2023
Al cincilea anotimp
"Femeia este al cincilea anotimp, in care natura se odihneste, amintindu-si toate florile primaverii, toate privighetorile verii, toti strugurii toamnei si toate ninsorile iernii."
luni, 16 ianuarie 2023
Cuvintele
Words. So powerful. They can crash a heart, or heal it. They can shame a soul, or liberate it. Yhey can shatter dreams, or enegize them. They can obstruct connection, or invite it. Then can create defenses, or melt them. We have to use words wisely.
Jeff Brown
duminică, 2 octombrie 2022
Integritate și onestitate
"Integritate și onestitate. Prima este despre a nu mă minți pe mine însumi. A doua este despre a nu-i minți pe ceilalți. Iar din experiența mea a doua nu poate exista fără prima. Cred că unul dintre cele mai grele lucruri în viață este integritatea, nu onestitatea. Mintea noastră este o fabrică de bullshit-uri, de fantezii, de minciuni. Face toate astea pentru a ne feri de durere. De durerea adevărului. Inventează tot felul de scenarii logice prin care să ne absolve de partea noastră de responsabilitate. Fie că este într-o ceartă cu partenerul de viață, cu un bun prieten sau în interacțiunile cu angajații. De prea multe ori cădem în fantezia că scopul minții noastre este să găsească adevărul. Nici pe departe. Scopul principal al prietenului de la mansardă este să ne ferească de durere și să ne îndrume spre plăcere. Dacă nu ar fi așa atunci nu am auzi de dependenți de droguri, alcool, tutun sau mâncare nesănătoasă. Așa că omul care a dobândit abilitatea de nu se minți pe el însuși este un om foarte rar în societate."
Razvan Cazanescu
sâmbătă, 1 octombrie 2022
joi, 16 iunie 2022
Maine
Dacă aș putea să dau înapoi TIMPUL, aș face-o! Aș întoarce orele și secundele la toate ceasurile pământului... Aș îngheța timpul doar pentru a îmbrățișa anumiți oameni... Aș face-o o dată, de două ori, de zeci de ori, până când aș simți din nou că viața și-a potrivit toate rosturile. Din păcate, nu voi putea să fac asta, pentru că viața și timpul au doar un singur sens: mereu înainte, nici măcar o secundă înapoi. Va fi mereu doar un alt MÂINE, nici măcar o dată un alt IERI...
duminică, 15 mai 2022
Fericirea
Fericirea apare atunci când ceea ce gândești, ceea ce spui și ceea ce faci sunt în armonie.
Mahatma Gandhi
miercuri, 6 aprilie 2022
"Întotdeauna mă simt fericit!"
"Întotdeauna mă simt fericit! Stii de ce? Pentru că nu mă aștept la nimic de la nimeni. Asteptarea intotdeauna doare. Problemele nu sunt veșnice, ele au întotdeauna o soluție, singurul lucru care nu are nici un tratament este moartea. Nu permiteți nimănui să vă ofenseze, să vă umilească sau să vă reducă respectul de sine. Strigatele, ridicarea tonului sunt unelte de lașitate. Unii oameni cred că suntem de vină pentru problemele lor. Trebuie să ne amintim că după întuneric și singurătate intră întotdeauna lumină și bunătate in viata noastra. Înainte de a reacționa, respirați adânc. Înainte să vorbești, ascultă. Înainte de a critica, examinați-vă pe voi. Înainte de a scrie, gândiți-vă bine. Înainte să loviți, renunțați. Înainte să mori, traieste. LIVE LIVE!
Cea mai bună relație nu este relația cu o persoana perfecta, ci cu cei care au învățat și învață să trăiască. Vezi defectele celuilalt dar admira și lauda calitatile sale, in ciuda defectelor. Dacă vrei să fii fericit, trebuie să faci pe cineva fericit. Dacă doriți să obțineți ceva, trebuie să vă dați inainte ceva din voi. Trebuie să vă înconjurați cu oameni buni și să fiți unul dintre ei. Amintiți-vă: Uneori, când nu vă așteptați, va fi cineva care vă va face surprize placute! Primiti-l si apreciati-l. Nu-ți risipi niciodată prezentul cu trecutul.
Un om puternic știe să păstreze ordinea în viața lui. Chiar și cu lacrimi în ochii lui, se ridica să spună cu un zâmbet: slavă lui Dumnezeu, totul este bun."
duminică, 13 martie 2022
Avem timp
"Avem timp pentru toate. Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga, sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou, sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine, avem timp sa citim si sa scriem, sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris, avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam, avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim mai tarziu prin cenusa lor. Am invatat ca nu poti sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca ci cu ceea ce poti tu sa faci. Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat, cand te striga un prieten, vei gasi puterea de a-l ajuta."
Marcel Aleca, YO4ATW
Maestru emerit al sportului
interviu de Nini Vasilescu, YO3CCC
duminică, 6 martie 2022
Conflict
Oamenilor le place să spună că cel mai mare conflict este între bine și rău. Însă adevăratul conflict este între adevăr și minciuni.
marți, 14 decembrie 2021
vineri, 19 noiembrie 2021
Abonați-vă la:
Postări (Atom)











