duminică, 26 octombrie 2025

Să dăm ora înapoi





Iubita mea, se schimbă iarăși ora,
voi sta cu tine-n noaptea asta mult
să facem nebunii precum Pandora
că arde-n noi iubirea cu tumult

și ora-n plus sunt sigur că m-ajută
din trupul tău angelic și fierbinte
să-ți savurez mișcările de ciută
chiar dacă îți promit că sunt cuminte.

Ar fi păcat s-o pierdem fără rost,
minute-n plus se dau o dată-n an
și-apoi iubirea o să intre-n post
și vom visa cu ochii în tavan.

Aș vrea în fiecare săptămână
să dăm, trei ore, ceasul înapoi,
să gust din sânul dulce, din fântână,
clipele-n plus, de vineri până joi

și de putem, să facem și-o rezervă
că vine primăvara și ne minte,
atunci când dragostea este în vervă,
umblă la ceas și dă ora-nainte,

iar nopțile fierbinți vor curge iute,
nu ne vor satisface pe-amândoi
și vreau, acum, când noaptea-i pe trecute
să dăm, de mână, ora înapoi.

Versuri de Ioan Grigoraș

sâmbătă, 4 octombrie 2025

Prezent în liniște

"A fost o vreme în care o prietenă dragă obișnuia să întârzie la toate petrecerile mele. Ajungea când distracția era aproape de sfârșit, când invitații începeau să plece, și eu rămâneam cu un gust amar, simțind că nu eram destul de importantă pentru ea, că nu mă respecta, că prezența mea nu însemna prea mult. Nu i-am reproșat niciodată, dar în tăcerea mea am purtat această frustrare. Abia după mult timp, într-o discuție sinceră, am aflat adevărul: ea venea intenționat atunci, ca să rămână doar cu mine. Își dorea să-mi rămână aproape în liniște, să se bucure de mine fără aglomerația și gălăgia petrecerii. Și, brusc, am văzut altfel toate acele seri: ea era cea care rămânea până la capăt, care mă ajuta să spăl vasele și să pun ordine în haos, cea care mă însoțea în momentul acela delicat în care bucuria se stinge și rămâne doar oboseala și golul casei. Am înțeles atunci că nu toți oamenii își arată dragostea în mod vizibil, prin gesturi grandioase sau prin prezență zgomotoasă. Unii aleg discreția, aleg să stea în umbră, dar să fie acolo unde chiar contează: la final, când cortina se lasă și când sufletul rămâne gol, vulnerabil și singur. Și mi-am dat seama că unele dovezi de prietenie nu strălucesc la prima vedere, dar au o lumină discretă, ca o candelă care nu se stinge și care rămâne aprinsă tocmai atunci când toți ceilalți pleacă. Prietenia adevărată nu e despre a fi prezent în centrul aplauzelor, ci despre a fi prezent în liniștea de după."

Sursa, Irina Binder

miercuri, 13 august 2025

Viața

Viaţa bate, viaţa pupă
A fost rău şi bine… după
Şi când pupă şi când bate
Viaţa… merge mai departe.

Viaţa dă şi viaţa cere
Azi pelin şi mâine miere
De coşmar şi de poveste
Nu se cată, se trăieşte.

Viaţa-vrabie în mână 
Şi hulub, în cea streină
Hojma pare mai frumoasă
Viaţa-vulpe mincinoasă.

Viaţa cea mai mare şcoală
Târnăcop şi nicovală
Nu mai eşti acelaşi… după
Viaţa bate, viaţa pupă. 

Poezie de Cătălina Lungu