Multumire... repetata

Când miliardarul nigerian Femi Otedola, într-un interviu telefonic, a fost întrebat de prezentatorul radio: „Domnule, ce anume din viață credeți că v-a făcut cel mai fericit bărbat din viață?” Femi a spus: „Am trecut prin patru etape ale fericirii în viață și în sfârșit am înțeles sensul fericirii adevărate.” Prima etapă a fost acumularea de bogății și mijloace. Dar în această etapă nu am obținut fericirea pe care mi-am dorit-o. Apoi a urmat a doua etapă de colectare a valorilor și obiectelor. Dar mi-am dat seama că efectul acestui lucru este și temporar și luciul lucrurilor valoroase nu durează mult. Apoi a urmat a treia etapă a proiectelor mari. Atunci dețineam 95% din aprovizionarea cu motorină în Nigeria și Africa. Am fost, de asemenea, cel mai mare proprietar de vase din Africa și Asia. Dar nici aici nu am primit fericirea pe care mi-am imaginat-o. A patra etapă a fost momentul în care un prieten de-al meu mi-a cerut să cumpăr scaune cu rotile pentru niște copii cu dizabilități. Doar aproximativ 200 de copii. La cererea prietenului, am cumpărat imediat scaunele cu rotile. Dar prietenul a insistat să și merg cu el și să predau eu însumi scaunele cu rotile copiilor. M-am pregătit și am plecat cu el. Acolo le-am dat aceste scaune cu rotile acestor copii cu propriile mele mâini. Am văzut o strălucirea minunată de fericire pe fețele acestor copii. I-am văzut pe toți stând pe scaune cu rotile, mișcându-se și distrându-se. Era ca și cum ar fi ajuns la un loc de picnic unde toată lumea parcă cîștigase la tombolă. Am simțit o ADEVĂRATĂ bucurie în interiorul meu. Când am hotărît să plec, unul dintre copii m-a prins strîns de picioare. Am încercat să-mi eliberez ușor picioarele, dar copilul s-a uitat la fața mea și mi-a ținut picioarele strâns. M-am aplecat și l-am întrebat pe copil: Ai nevoie și de altceva? Răspunsul pe care mi l-a dat acest copil nu numai că m-a făcut fericit, dar mi-a schimbat complet atitudinea față de această viață. Acest copil a spus: „Vreau să mă uit bine să-ți memorez cît mai bine chipul, astfel încât atunci când te voi întâlni în ceruri, să pot să te recunosc și să-ți mai mulțumesc încă o dată”.

Text preluat de pe SURSA.

Cerbul cu stea in frunte

A fost odată, într-o pădure,

Un moş bătrân cu baba lui
Trăiau săraci ca vai-de-lume,
În adâncimea codrului

Moşul n-aştepta nimica
Şi numai moartea o dorea,
Dar baba ar fi vrut să aibă
Un suflet tânăr lângă ea

“Să fie un copil cuminte,
Un căţeluş sau un pisoi,
Că vreau s-aud şi eu cum suflă
O altă viaţă lângă noi.”

Aşa ofta săraca babă,
Dar moşul nu mai vrea nimic:
“Ce-mi trebuie o grijă nouă?
Sunt pre bătrân şi prea calic.”

Dar domnul se-ndură de babă
Şi-un pui de cerb i-a dăruit.
Un pui de cerb, cu stea în frunte,
Gonit din codru şi rănit.

Săgeata-i străpunsese gâtul –

Din rană sângele-i curgea
Şi lacrimi mari picau din ochii
Frumoşi, rotuzi ca o mărgea.

L-a sărutat pe frunte moşul,
Miloasă baba l-a spălat,
L-au îngrijit cu grijă mare
Şi cerbul mi l-au vindecat.

Era frumos şi blând săracul,
Zburda mereu din loc în loc,
Venise ca o vrajă nouă
De tinereţe şi noroc.

Întinereau văzând cu ochii
Moşneagul şi cu baba lui –
Şi se făcuse luminoasă
Întunecimea codrului.

Dar într-o zi trecu pe-acolo
Feciorul unui împărat
Cu ceata de curteni, cu arcuri
Şi cu ogarii la vânat.

“Dă-mi mie cerbul tău, bătrâne,
Îţi dau pe el tot ce doreşti”
“Nu pot, și de mi-ai da pe dânsul
Comorile împărăteşti”

“Te duc la curtea mea, moşnege,
Cu baba ta, vă fac boieri.
Dă-mi cerbul tău cu stea în frunte
Şi-ţi dau şi cinste şi averi”

“Nu-mi trebuie averi şi cinste,
Sunt prea bătrân să le primesc;
Dar dacă vrea să vină cerbul,
Eu bucuros vi-l dăruiesc.”

Atunci, minune fără seamăn,
Întreaga lume, ce văzu ?
Văzu cum cerbul dă din coarne
De parc-ar spune: “Nu vreau, nu!

Nu vreau să vin la curtea voastră
(Deodată cerbul a vorbit)
Tu mă doreşti ca o podoabă,
Ei, sufletul mi l-au dorit.

Tu m-ai rănit la vânătoare,
Ei rănile mi le-au legat.
În strălucirea curţii tale
Eu m-aş simţi încătuşat.

La curtea ta, aş fi o fiară,
O jucărie pentru proşti.
În viaţa lor sunt o lumină
Pe care tu n-ai s-o cunoşti.”

Plecă, pe gânduri, voievodul
Şi se gândea că nu-i de-ajuns
Să fii bogat, temut şi veşnic
De măreţia ta pătruns.

Mai trebuie să ai un suflet,
Milos, şi bun, şi iubitor,
De vrei să fii iubit de oameni,
Şi de podoaba codrilor.

Cerbul cu stea in frunte, de Vasile Militaru

El stie mai bine...