A fost odată, într-o pădure,
Un moş bătrân cu baba luiTrăiau săraci ca vai-de-lume,
În adâncimea codrului
Moşul n-aştepta nimica
Şi numai moartea o dorea,
Dar baba ar fi vrut să aibă
Un suflet tânăr lângă ea
Şi numai moartea o dorea,
Dar baba ar fi vrut să aibă
Un suflet tânăr lângă ea
“Să fie un copil cuminte,
Un căţeluş sau un pisoi,
Că vreau s-aud şi eu cum suflă
O altă viaţă lângă noi.”
Un căţeluş sau un pisoi,
Că vreau s-aud şi eu cum suflă
O altă viaţă lângă noi.”
Aşa ofta săraca babă,
Dar moşul nu mai vrea nimic:
“Ce-mi trebuie o grijă nouă?
Sunt pre bătrân şi prea calic.”
Dar moşul nu mai vrea nimic:
“Ce-mi trebuie o grijă nouă?
Sunt pre bătrân şi prea calic.”
Dar domnul se-ndură de babă
Şi-un pui de cerb i-a dăruit.
Un pui de cerb, cu stea în frunte,
Gonit din codru şi rănit.
Şi-un pui de cerb i-a dăruit.
Un pui de cerb, cu stea în frunte,
Gonit din codru şi rănit.
Săgeata-i străpunsese gâtul –
Din rană sângele-i curgea
Şi lacrimi mari picau din ochii
Frumoşi, rotuzi ca o mărgea.
Şi lacrimi mari picau din ochii
Frumoşi, rotuzi ca o mărgea.
L-a sărutat pe frunte moşul,
Miloasă baba l-a spălat,
L-au îngrijit cu grijă mare
Şi cerbul mi l-au vindecat.
Miloasă baba l-a spălat,
L-au îngrijit cu grijă mare
Şi cerbul mi l-au vindecat.
Era frumos şi blând săracul,
Zburda mereu din loc în loc,
Venise ca o vrajă nouă
De tinereţe şi noroc.
Zburda mereu din loc în loc,
Venise ca o vrajă nouă
De tinereţe şi noroc.
Întinereau văzând cu ochii
Moşneagul şi cu baba lui –
Şi se făcuse luminoasă
Întunecimea codrului.
Moşneagul şi cu baba lui –
Şi se făcuse luminoasă
Întunecimea codrului.
Dar într-o zi trecu pe-acolo
Feciorul unui împărat
Cu ceata de curteni, cu arcuri
Şi cu ogarii la vânat.
Feciorul unui împărat
Cu ceata de curteni, cu arcuri
Şi cu ogarii la vânat.
“Dă-mi mie cerbul tău, bătrâne,
Îţi dau pe el tot ce doreşti”
“Nu pot, și de mi-ai da pe dânsul
Comorile împărăteşti”
Îţi dau pe el tot ce doreşti”
“Nu pot, și de mi-ai da pe dânsul
Comorile împărăteşti”
“Te duc la curtea mea, moşnege,
Cu baba ta, vă fac boieri.
Dă-mi cerbul tău cu stea în frunte
Şi-ţi dau şi cinste şi averi”
Cu baba ta, vă fac boieri.
Dă-mi cerbul tău cu stea în frunte
Şi-ţi dau şi cinste şi averi”
“Nu-mi trebuie averi şi cinste,
Sunt prea bătrân să le primesc;
Dar dacă vrea să vină cerbul,
Eu bucuros vi-l dăruiesc.”
Sunt prea bătrân să le primesc;
Dar dacă vrea să vină cerbul,
Eu bucuros vi-l dăruiesc.”
Atunci, minune fără seamăn,
Întreaga lume, ce văzu ?
Văzu cum cerbul dă din coarne
De parc-ar spune: “Nu vreau, nu!
Întreaga lume, ce văzu ?
Văzu cum cerbul dă din coarne
De parc-ar spune: “Nu vreau, nu!
Nu vreau să vin la curtea voastră
(Deodată cerbul a vorbit)
Tu mă doreşti ca o podoabă,
Ei, sufletul mi l-au dorit.
(Deodată cerbul a vorbit)
Tu mă doreşti ca o podoabă,
Ei, sufletul mi l-au dorit.
Tu m-ai rănit la vânătoare,
Ei rănile mi le-au legat.
În strălucirea curţii tale
Eu m-aş simţi încătuşat.
Ei rănile mi le-au legat.
În strălucirea curţii tale
Eu m-aş simţi încătuşat.
La curtea ta, aş fi o fiară,
O jucărie pentru proşti.
În viaţa lor sunt o lumină
Pe care tu n-ai s-o cunoşti.”
O jucărie pentru proşti.
În viaţa lor sunt o lumină
Pe care tu n-ai s-o cunoşti.”
Plecă, pe gânduri, voievodul
Şi se gândea că nu-i de-ajuns
Să fii bogat, temut şi veşnic
De măreţia ta pătruns.
Şi se gândea că nu-i de-ajuns
Să fii bogat, temut şi veşnic
De măreţia ta pătruns.
Mai trebuie să ai un suflet,
Milos, şi bun, şi iubitor,
De vrei să fii iubit de oameni,
Şi de podoaba codrilor.
Cerbul cu stea in frunte, de Vasile Militaru
Milos, şi bun, şi iubitor,
De vrei să fii iubit de oameni,
Şi de podoaba codrilor.
Cerbul cu stea in frunte, de Vasile Militaru
