"Cu oamenii cu care trebuie să mă supraveghez când vorbesc, mai bine nu mai vorbesc. Ne salutăm şi ne dăm informaţii meteorologice.
Eu pot să număr pe degete prietenii pe care-i am, dar cu ei vorbesc ca şi cum aş vorbi cu mine. Iar cu lumea, în general, ce rost are să stai de vorbă dacă nu spui ce gândeşti?
În viaţă trebuie să înveţi să citeşti printre rânduri şi în oameni. Să citeşti printre vorbele lor şi chiar dincolo de ele. Uneori, un oftat povesteşte mai mult decât un roman-fluviu, o privire - mai mult decât o bibliotecă.
Ce ştim noi despre alţii? Doar ce ne-arată ei. În tăcerile lor nu putem pătrunde. Bănuiesc că fiecare poartă-n suflet câte o cruce şi că fiecare este un rezumat al sufletului celorlalţi.
Nu-mi place să vorbesc tern, ca-ntr-un raport. Totdeauna amestec gluma cu seriosul. Să știi că nu-mi bat joc niciodată de nimic și de nimeni. În viața mea nu mi-am bătut joc de nimeni și de nimic. Pentru mine, limba este ca o ființă cu care glumesc, mă joc, din care vreau să scot tot ce pot. N-o las să lenevească și să dospească. O trag de-o ureche, îi dau un bobârnac și-n același timp am un mare și neclintit respect pentru ea! Nu uit că e singurul sistem de semnalizare cu-adevărat uman.
O parte din om se conjugă cu verbul “a avea”, cealaltă parte se conjugă cu verbul “a fi”; important este ca partea lui “a fi” să fie măcar egală cu cea a lui “a avea”. Cei pentru care “a fi” atârnă mai mult decât “a avea” sunt cei care trăiesc pentru a şti, pentru a afla, ceilalţi sunt robii obiectelor, robi strict ai materiei. Orizontul lor este mărginit de obiecte ca de-un parapet. Ei suferă de-o incurabilă orbie spirituală.
Un lucru însă a reușit să facă Mama din mine și să fac și eu din mine: un om care are-o mentalitate de om de cultură: respect pe cel care-o creează, respect pe cel care-o răspândește, respect pe cel care-o respectă. De când e lumea și pământul, există o categorie sufletească de oameni puși pe căpătuială, pentru care banul e mai presus de orice, e singura valoare-n care cred și căreia i se-nchină, pentru că - ce e drept nu-i păcat! - banul e cel mai bun prieten, cel mai bun protector, el n-are miros și deschide toate ușile. Și cum omul - spre deosebire de-animale, mănâncă mai mult decât pentru a-și astâmpăra foamea, bea mai mult decât pentru a-și astâmpăra setea, face amor nu numai pentru a-și reproduce specia, ucide cu premeditare fără să-și mănânce victima - acumulează mai mult decât ar avea nevoie chiar pentru un trai îmbelșugat, e rapace pentru că acumularea îi dă senzația de siguranță și de superioritate asupra altuia. Asta dovedește cât de puțin evoluează mentalitatea oamenilor. Printre-acești cumularzi de bunuri materiale sunt unii care-au trecut prin război, prin bombardamente, prin cutremure, prin revoluție, prin tot ceea ce-și demonstrează că poți pierde totul într-o clipă, și n-au învățat nimic.
Eu rămân la părerea că momentul cel mai important al vieții este momentul în care-ți dai seama cine ești."
