Când liniștea devine prea grea

Despre singurătate, vulnerabilitate și punțile invizibile dintre noi

   Există o stare aparte pe care mulți dintre noi o cunosc, dar despre care vorbim destul de rar. Este acea liniște profundă care se așterne peste casă atunci când ziua se încheie, când activitățile se opresc, iar zgomotul lumii exterioare se stinge treptat. Ziua are rostul ei: ne ține ocupați, ne poartă prin gânduri, proiecte, treburi gospodărești sau mici conversații. Însă noaptea, mai ales o noapte lungă și geroasă de iarnă, are un mod aparte de a mări spațiile din jur și de a aduce la suprafață întrebări pe care le ocolim când e lumină afară.

Sa fie lege...

Timpul sta pe loc

Se spune că între 15 august și 8 septembrie oameni nu îmbătrânesc, totul este cald și calm, că lucrurile se așează și oamenii au numai gânduri bune și își caută un făgaș nou. Se spune că între 15 august și 8 septembrie, vremurile nu știu încotro să o apuce, spre vară sau spre toamnă, că frunzele îngălbenesc, dar nu cad, că păsările vor să plece, dar încă nu știu dacă spre nord sau spre sud. Se mai spune că râurile nu mai curg și că marea nu are valuri, pentru că timpul stă pe loc și așteaptă.

Sursa

Inalta-ma la ceruri

Cu tine-n gand

Rece si cald

Zapada mare la Barlad. Imi amintesc ca prin `68 am vazut ceva asemanator in Lungesti (GL).
In contrast cu imaginea, va propun o melodie calda cu Stefan Iordache.