Amintiri... alb-negru

Daca n-ai iubi

Regina neagra

Nebun de alb

Acum sunt mai pustiu ca totdeauna,
De cand ma simt tot mai bogat, de tine,
Si-mi stau pe tample soarele si luna,
Acum mi-e cel mai rau si cel mai bine

M-as jelui in fel de fel de jalbe
In care nici n-as spune cum te cheama,
Patrate negre si patrate albe
Imi covarsesc gradina si mi-e teama

Si uite, n-are cine sa ne-ajute,
Abia-si mai tine lumea ale sale
Si-ntr-un perete alb de muze mute
Nebunii negrii cauta o cale

Prin gari descreierate - accidente,
Marfare triste, vin in miezul verii,
Iar eu sunt plin de gesturi imprudente,
Ca sa te-apropii si ca sa te sperii

Jur-imprejur privelisti aberante,
Copii fragili ducand parintii-n spate,
Batrani cu sanii gri de os pe pante
Si albatrosi venind spre zari uscate

Mi-e dor de tine si iti caut chipul
In fiecare margine a firii,
In podul palmei, daca iau nisipul,
Simt un inel jucandu-se de-a mirii

Te-aud in batalii din vreme-n vreme,
Ostasii garzii tale ti se-nchina,
Iubita mea cu foarte mari probleme,
Cu chip slavon si nume de regina

Fiorul rece prin spinare-mi trece
Cand mi-amintesc cu gene-nlacrimate
Ca tu, de la etajul treisprezece,
Voiai sa te arunci sa scapi de toate

Dar tu-ntelegi, de fapt ca nu se cade
Sa-ti pui in cumpana intreaga viata,
Ca nu-s in joc abstractele rocade
Ci sangele ce fierbe sau ingheata

Neputincioasa, trista si frigida
Asa ai fost si apareai senina,
Dar cel care-a stiut sa te deschida
Nu-i fericit, ci imbatat de vina

De te lucram sarguincios cu dalta,
De te faceam din carnea mea, iubito,
Nu deveneai, cum astazi esti, o alta,
Pe care la caldura am trezit-o

Lasand ambitiile de o parte
Ne aruncam in marea nemiloasa
Si-mpreunati, ca filele-ntr-o carte,
Ne facem din sudoare, sfanta casa

Pe urma vin ceilalti sa ne-o distruga
Si ochii tai ma cauta intruna
Si eu inalt nefericita ruga
Purtand pe tample soarele si luna

Si te iubesc cu mila si cu groaza,
Tot ce-i al tau mi se cuvine mie,
Ca un nebun de alb ce captureaza
Regina neagra pentru vesnicie

Versuri de  Adrian Paunescu

Amintiri

Adevăruri ce doboară

Grafica

Contraste - Virgil Carianopol 

Sunt bucurii care-ntristează, 

Sunt întristări ce fericesc, 

Sunt zile fără de lumină 

Şi nopţi adânci ce strălucesc. 

Sunt adevăruri ce doboară 

Şi sunt minciuni care ridică, 

Sunt împărați, atotputernici 

Ce însa tremură de frică. 

Sunt vieţi ce-au strălucit în viaţă, 

Dar când s-au stins parcă n-au fost, 

Palate care nu pot ține 

Cât o cocioabă adăpost... 

Sunt oameni albi pe dinafară, 

Dar negri în adâncul lor 

Şi negri în afară, negri, 

Da-n ei de-un alb strălucitor. 

Sunt dulciuri ce-amărăsc ca fierea, 

Dar şi amaruri ce-ndulcesc 

Sunt nedreptăţi care îndreaptă, 

Dreptăţi care nedreptăţesc. 

Sunt multe contradicţii, multe: 

Sunt uri adânci ce nasc iubiri, 

Sunt suferinți ce-aduc lumină 

Şi fericiri nefericiri!

Viata in alb si negru

Strune de dor