Necunoscuta

Iti multumesc, necunoscuta,
Pentru pomana gurii tale,
Pentru uimirea cea tacuta,
Cu care-ai sfaramat o jale!

Iti multumesc, perfectiune,
Ca te-ai nascut fior de viata,
Izvor de zambet si minune,
Balsam la-al sufletului gheata.

Ai fi putut privi departe
Dar ochi-ti s-au oprit pe mine,
In inima-mi, deschisa carte,
Ai sters din rau si-ai pus in bine.

Ma apasa povara sluta
A multor zile fara vise.
Iti multumesc, necunoscuta,
Pentru privirile-ti deschise!

Ne-om intalni sau nu in lume?
Raspunsul e-n a Sortii stanta...
Femeie mandra, fara nume,
Iti multumesc pentru speranta!

Necunoscuta, poezie de Pavel Coruț


.

De va veni

De va veni la tine vântul,

Purtând povestea mea amară,

Jelitul lui să nu te-nfrângă,

Mustrarea lui să nu te doară.

Nu-i vina ta... Aşa e scrisă

Nemilostiva lege-a firii;

Sărutul otrăvit al brumii

Omoară toamna trandafirii...

Şi cine s-ar opri să plângă

O frunză veştedă-n cărare,

Când codrii freamătă alături

Şi râd în răsărit de soare?..."

De va veni la tine vântul - Octavian Goga (n. 1 aprilie 1881— d. 7 mai 1938)

Nu regret...

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig,
toate trec ca floarea spulberată.
Veştejit de-al toamnei mele frig,
nu voi mai fi tânăr niciodată.

N-ai să mai zvâcneşti ca pân-acum
inimă răcită prea devreme
s-o pornesc din nou desculţ la drum,
stamba luncii n-o să mă mai cheme.

Dor de ducă! Tot mai rar, mai rar,
pui pe buze flacăra pornirii
o, pierdutul prospeţimei har
cu vioiul clocot al simţirii!

În dorinţi încep zgârcit să fiu,
te-am trăit sau te-am visat doar, viaţă?
Parcă pe un cal trandafiriu
vesel galopai de dimineaţă.

Toţi suntem vremelnici pentru veci,
rar ning fagii frunzele deşarte...
binecuvântat să fie deci
că trăiesc şi că mă duc spre moarte.

Nu regret, nu mă jelesc, nu strig - Serghei Esenin

Întoarcerea oșteanului

Acasă am ajuns târziu.
Să mă iertați, cinstite fețe,
Dar lung e drumul prin pustiu
Și nu e nimeni să te-nvețe...

Mânat de gând, bătut de dor,
Călcat-am zarea-ntinsă
Prin lung pustiu, rătăcitor
Oștean din țara-nvinsă.

Singurătăți de om tăcut
M-au însoțit pe cale,
M-a-nconjurat pustiul mut
Și-a neamului meu jale.

În fața Sfinxului am fost
Și-am pus o întrebare:
Au are ori nu are rost
Să ne cătăm scăpare?

El mi-a răspuns, cu ochii goi
Privind în zări celeste:
Sămânța de scăpare-n voi
A încolțit și crește.

La tine-acasă vei găsi
Răspunsuri încă multe
Pe care lumea s-o-ndesi
Grăbită să le-asculte.

Mai fost-am la un Munte-Ascuns,
Unde strămoși de sânge
Păstrau al semnelor răspuns,
Să aflu de-om învinge.

Am pipăit cu ochi de dor
Al peșterilor pântec
Pe care semnele de zbor,
Ca-ntr-un străvechi descântec,

Grăiesc prin glasuri de eroi
Plecați din astă lume
De cine-am fost odată noi
Și ce purtăm în nume...

Astfel aflat-am, om sărac
Născut din vechiul sânge,
Că semnul sfânt de geto-dac
E semnul care-nvinge.

Acasă am ajuns târziu...
Iertare vouă, oameni buni,
Dar greu e drumul prin pustiu
Și lungă-i calea la străbuni...

Întoarcerea oșteanului, de Pavel Corut