Cumpăr timp

Pe pamant, nu in gand!

O campie, un sat natal, o clopotnita pe deal

De Craciun

 Sursa: EDUKID

In ultimul vagon

În fiecare an vara, mama și tata își duceau fiul cu trenul la casa bunicii. Apoi se întorceau acasă cu același tren a doua zi.

Băiatul, când a crescut, le-a spus părinților:

- Sunt mai mare, ce spuneti dacă anul acesta încerc să merg singur la bunica?

După o scurtă discuție, părinții au fost de acord. Acolo stăteau pe peronul gării, făcând cu mâna, dând ultimele recomandări de la fereastră, în timp ce el continua să repete:

- Da, știu, știu, au spus-o deja de o sută de ori ...!

Trenul era pe cale să plece și tatăl a spus: - Fiule, dacă te simți brusc rău sau ți-e frică, asta este pentru tine! - și a pus ceva în buzunarul fiului său.

Băiatul era singur, așezat în vagon, fără părinți, pentru prima dată, privind curios de la fereastră. În jur, necunoscuții au împins, au făcut zgomot, au intrat în compartiment, au ieșit, controlorul a făcut comentarii despre faptul că era singur, cineva chiar l-a privit cu regret și dintr-o dată băiatul s-a simțit foarte incomod și trist, tot mai mult.

Lăsând capul jos, s-a cufundat în colțul scaunului și au început să curgă lacrimi.

În acel moment și-a amintit că tatăl său pusese ceva în buzunar. Cu o mână tremurândă a bâjbâit și a găsit o hârtie, pe care avea scris acest lucru - Fiule, sunt în ultimul vagon - ...

Acesta este modul în care în viață trebuie să-i lăsăm pe copiii noștri să plece, având încredere în ei, dar trebuie să fim mereu în ultimul vagon, astfel încât să nu se teamă.

Să fim aproape cât trăim.

Sursa

As da orice

Zburdam prin curtea plină cu rațe și găini

Trăiau pe-atunci părinții și rude și vecini

Mi le-ai luat pe toate și-o lacrimă îmi storci

Te duci, copilărie, și nu te mai întorci

Nu mai există basme, nici eu nu mai exist

Balaurul e șmecher, iar Făt Frumos e trist

S–au inventat claxoane, adio zurgălăi

Te duci, copilărie, cu toți eroii tăi

Un prof ce ne-nvățase cum să plantam stejari

A defrișat pădurea vânzând-o pe dolari

Cu cât urcam în vârstă ne suntem mai străini

Te duci, copilărie, și devenim haini

Bunica și bunicul ce mă-nveleau cântând

Sunt doua cruci de piatră și tac pe sub pământ

Și mai era și crângul, și-un râu și niște tei

Te duci, copilărie, pe toate mi le iei

Din tinda casei mele, când mama îmi vorbea

Fugeau din boltă norii și soarele zâmbea

Iar tata orice teamă din vis mi-o spulbera

Te duci, copilărie, cu fericirea mea

Făceam pe-atunci războaie cu săbii mici de nuc

Iar după bătălie mergeam să bem un suc

Azi ne-omorâm pe bune, prin diferite căi

Te duci, copilărie, și devenim mai răi

Ma zgâriam pe brațe urcând in corcoduș

Iar cel mai bun prieten era un cățeluș

Eram atat de veseli fugind prin porumbiști

Te duci, copilărie, si devenim mai triști...

Pe-atunci orice ninsoare mă bucura nespus

Iar ploile de vară păreau să cadă-n sus

Acum la doctor mergem, plecându-ne umili

Te duci, copilărie, și devenim fragili

Motto :

Mi-e grea maturitatea, mi-e greu să fiu docil

Aș da orice pe lume să redevin copil

Versuri: Radu Pietreanu

Foto: Elena Shumilova

Cine m-a facut om mare

Mana ta!

Timp

Patru generatii: tata, eu si Zoita, Irina Carmen si Georgian, David Nicholas.

O surpriza pregatita de Irina pentru a fi vizionata de invitati la nunta ei.

Multumesc Irina ca ne-ai reamintit clipe frumoase din viata! Multumesc ca ne-ai daruit timp!

O lacrima pentru cei ce nu mai sunt...

Povestea marului

A fost odata, de mult, un mar urias. Un baietel venea mereu sa se joace pe langa el, se urca pana la varful lui, gusta din mere, adormea fericit la umbra copacului. Ce mai! Ii placea tare mult copacul lui, iar marul il iubea si el tare mult.

Dar, intr-o zi, baietelul veni langa copacul sau, foarte abatut. Copacul il imbie:
-Vino sa te joci cu mine!
Baietelul ii raspunse:
- Nu mai sunt copil mic, sa-mi gasesc de joaca in jurul copacilor! Vreau jucarii, dar am nevoie de bani, ca sa le cumpar!
- Imi pare rau, dar nu am bani, dar poti culege toate merele mele si sa le vinzi. Astfel, vei face bani destui, pentru a-ti cumpara jucarii.
Cat de fericit era baiatul acum! El culese merele si cu ele pleca bucuros. Dar, dupa aceea, el inceta sa mai vina sa viziteze copacul. Marul era tare trist, caci ii era dor de copil.
Dar intr-o zi, copilul veni iar la vechiul sau prieten, care-l imbie:

-Vino sa te joci cu mine!
- N-am timp de joaca! Raspunse baiatul. Trebuie sa muncesc pentru familia mea. Avem nevoie de o casa in care sa ne adapostim. Poti sa ma ajuti?
- Imi pare rau, dar eu nu am nici o casa sa-ti dau, fu raspunsul copacului. Dar poti sa tai crengile mele si sa-ti faci o casa din ele.
- Asa ca baiatul s-apuca sa taie toate toate crengile copacului si pleca fericit.
Copacul s-a bucurat sa-l faca pe baiat, iarasi fericit, dar, dupa ce pleca, baiatul nu se mai inoarse la copac. Copacul era iar trist si singuratic.
Intr-o zi calduroasa, de vara, baiatul sosi iar, spre fericirea copacului.
- Vino sa te joci cu mine, a spus el.
- Oh! Sunt tare trist si simt ca imbatranesc. As dori sa calatoresc pe mare si sa ma odihnesc. Poti sa-mi dai o barca?
- Poti folosi trunchiul meu ca sa-ti construiesti o barca. Astfel, vei putea sa calatoresti fericit spre zari indepartate.
Asa ca baiatul taie trunchiul si-si facu o barca, cu care calatori pe mari timp indelungat.
Dupa multi ani, se reintoarse la copac. Copacul ii spuse:"
Imi pare rau, baiatul meu, dar nu mai am nimic sa-ti dau. Nu mai am mere pentru tine.
- Nu am dinti sa le mananc! a spus baiatul.
- Nici trunchi sa te urci pe el.
- Sunt prea batran pentru asta, acum, fu raspunsul baiatului.
- Nu mai am, intr-adevar, nimic sa-ti ofer; poate, doar radacinile mele, care se sting, a zis copacul cu lacrimi.
- Nu mai am nevoie de nimic; doar de un loc de odihna. Sunt foarte obosit, dupa toti acesti ani!, a raspuns baiatul.
- Foarte bine! Radacinile mele sunt cel mai bun loc de odihna.Vino, vino si stai aici, cu mine, si te odihneste!
Baiatul s-a asezat langa copac, iar copacul era fericit, zambind printre lacrimi.
Aceasta este povestea fiecaruia dintre noi. Copacul - sunt parintii. Cand suntem mici indragim joaca in preajma lor.Cand crestem, ii parasim. Mai venim pe la ei, cand avem nevoie de ceva sau daca suntem la ananghie.
Dar, indiferent ce se intampla, parintii sunt alaturi de noi, spre a ne ajuta cu tot ce pot, sa ne faca fericiti.Poate va ganditi ca baiatul era plin de cruzime, dar asa ne tratam, cu totii, parintii. "

Spune-ti povestea aceasta si altora si iubiti-va mereu, parintii , in asa fel incat copiii vostri sa ia exemplu de la voi.

Sursa