Ce-ar fi fost dacă...?

Despre trenurile vieții, alegerile pe care nu le-am făcut și timpul care nu se mai întoarce

„Este foarte adevărat că ultima parte a unui spectacol este cea mai bună. Nu știu de ce nu s-a început cu ea.” Vorbele lui Dan Spătaru, rostite cu acel amestec de candoare și înțelepciune pe care numai oamenii ce au cunoscut gustul aplauzelor îl pot avea, mi-au rămas în minte. Poate pentru că, ajuns la 64 de ani, încep să înțeleg mai bine paradoxul lor. Poate pentru că viața, asemenea unui spectacol, își dezvăluie adevăratul înțeles abia spre final, atunci când cortina încă nu a căzut, dar publicul începe să înțeleagă povestea.

Și-atunci mă întreb: dacă ultima parte este cea mai frumoasă, de ce nu ne este dat să începem cu ea? De ce trebuie să străbatem atâția ani de căutări, de neliniști, de încercări și renunțări până să învățăm să prețuim ceea ce, la început, nici măcar nu observam?

De aici, poate, se naște întrebarea care ne însoțește, discretă și încăpățânată, pe măsură ce înaintăm în vârstă: ce-ar fi fost dacă...?

Sanctuarul dintre oameni

Motto:

„Prietenia este un nume sfânt, este un lucru sfânt; ea nu se poate lega decât între oameni de treabă [...]. Când cei răi se adună, este un complot, nu o tovărășie; ei nu se iubesc, ci se tem unii de alții; nu sunt prieteni, ci complici.”

Étienne de La Boétie, Discurs despre servitudinea voluntară

Despre prietenie ca alegere morală

Măcar o noapte...

Între minte și inimă

„E atât de greu și de dureros să stai între minte și inimă și să te lupți s-o împaci pe cea din urmă cu dreptățile celei dintâi.”

Gala Galaction

Când liniștea devine prea grea

Despre singurătate, vulnerabilitate și punțile invizibile dintre noi

   Există o stare aparte pe care mulți dintre noi o cunosc, dar despre care vorbim destul de rar. Este acea liniște profundă care se așterne peste casă atunci când ziua se încheie, când activitățile se opresc, iar zgomotul lumii exterioare se stinge treptat. Ziua are rostul ei: ne ține ocupați, ne poartă prin gânduri, proiecte, treburi gospodărești sau mici conversații. Însă noaptea, mai ales o noapte lungă și geroasă de iarnă, are un mod aparte de a mări spațiile din jur și de a aduce la suprafață întrebări pe care le ocolim când e lumină afară.

M-am agățat de iluzii

Mergi înainte!

Simfonia viitorului

Sau... Când AI devine muzician

   Am crescut într-o eră în care muzica se asculta la radio, prin intermediul acelor tuburi electronice misterioase, care se încălzeau și emiteau o lumină portocalie, dându-ne impresia că adăposteau o mică orchestră. Casetofoanele au apărut mai târziu, aducând cu ele magia înregistrărilor portabile. Iar ideea ca un computer să poată compune o simfonie sau să interpreteze o piesă jazz părea o utopie.

Astăzi, suntem martorii unei transformări uluitoare. Inteligența artificială a intrat în scenă, nu doar ca un asistent tehnic, ci ca un creator de muzică. Și, surprinzător pentru mine, un om care a văzut evoluția muzicii de-a lungul deceniilor, această inovație nu mă sperie, ci mă fascinează.

Mi-au spus

Mi-au spus ai mei, când m-au lăsat din mâini

Că viața… nu-i ca spotul din reclame!…

Pe unde calc, să mă feresc de câini

Și-n tot ce fac, să mă păzesc de oameni. 

Mi-au spus ai mei că pe pământ de mult

Nu mai e loc de cei cu suflet mare,

Că glasul meu adesea va fi mut

Și-atunci… să-mi bată inima, mai tare!

Mi-au spus ai mei, că-n viață nimenea

Nu va scăpa nevătămat de soartă

C-o mână-ți dă, cu ambele îți ia

Doar nu la fel, și nu la toți odată! 

Mi-au spus ai mei să fiu la locul meu!…

Dar locul meu stă multora în cale

Că multe oi, îmbracă piei de leu

Iar oamenii, sunt tot un fel de fiare.

Mi-au spus ai mei, că-n timp mă vor trăda

Și cei cu care-am plâns la o icoană

“Prietene”, când nu mai ai ce da!…

Alături îți rămâne, numai mama.

Fii printre ciori, hulub împăcător

Ai platină la tâmple, de bogată!…

Mi-au spus ai mei, că apa de izvor

Își face drum, și-n muntele de piatră. 

Poezie de Cătălina Lungu

Încă o zi...

O zi bună

Înrolarea cărții electronice de identitate, un labirint

Sunt un "butonar" peste medie, adică stiu să lucrez cu telefonul, tableta, calculatorul și cu toate astea am dificultăți la înrolarea cărții de identitate cu cip pe aplicatia ROeID. Sunt atenționat să nu port ochelari pentru identificare foto/video și din acest motiv nu văd să citesc scrisul mărunt de pe ecran. Dacă măresc fontul, butoanele ies din zona vizibilă și nu pot parcurge toată procedura în timp util (5 minute). Astăzi, într-o ultimă încercare, după acceptarea listei nesfârșite de condiții legale, am reușit să parcurg toate etapele la limită. Urma ca telefonul meu să trimită informațiile colectate. Apoi am fost avertizat de un mesaj că operația poate dura câteva minute în funcție de viteza la internet. Am 4G pe telefon și majoritatea aplicațiilor funcționează impecabil. 

Lasă-mă să fiu

Dacă nu-i poți ierta orice...

Mai singură, mai cu mine

Lumina

Printre confuzii și visele în doi

M-am grabit!

Prietenia în cuvinte și note muzicale

Amintește-ți...

Îți amintești...

Când treizeci de ani păreau atât de mult?

Acum, privind în urmă, e doar o rampă de lansare 

Către locul unde suntem, unde am fost.